Ce să intelegem?

Un fost premier și președinte al Partidului Național Liberal iese în public și sugerează schimbarea conducerii partidului, pe considerentul că actualii decidenți nu sunt aleși uninominal, ci pe o listă. Făcând asta, pune în discuție aranjamentul strategic între acest partid și Partidul Social Democrat, cu care se află în uniune, la guvernare, aranjament ce consta în împărțirea portofoliilor de putere în stat, social democrații având funcția de prim-ministru iar liberalii având perspectiva alocării funcției de președinte de Țară peste aproape doi ani, prin alegeri generale. În același timp, un leader marcant dar local al pesediștilor se plânge la televizor că un coleg mai tânăr de partid, ajuns ministru delegat, nu îi mai răspunde la telefon, deși subiectul convorbirii ar fi fost unul de guvernare și nu de dragoste. Mai puțin vizibile cu ochiul liber sunt și alte aspecte similare, având ca protagoniști demnitari sau politicieni ceva mai modești, din punct de vedere mediatic.

Ca niște cetățeni neangajați politic și nepărtinitori în ale alocării puterilor în stat ce suntem, nu putem să nu ne întrebăm oare ce fel de certuri sau chiar bătăi or fi în interiorul acelor partide și între ele, în uniunea ce le servește drept coaliție, dacă ajung să transpire la suprafață asemenea aspecte serioase? Și, mai mult decât atât, ce ar trebui noi să înțelegem din toată povestea asta? Asistăm oare la o luptă pentru putere în interiorul puterii acaparate covârșitor de Uniunea Social Liberală (USL), sau se pregătește chiar spargerea acestei unități ce părea de nezdruncinat, până acum câteva săptămâni? Iar aceste întrebări nu sunt de spectator la o melodramă politică, în care interesul nostru ar fi doar satisfacerea curiozității, să vedem dacă se împacă ori divorțează. Ele, întrebările, sunt de cetățean cu grijă față de Țară și Poporul său, care vrea să știe dacă are vreo speranță de bună guvernare din partea actualei puteri politice, sau va fi din nou desconsiderat, ca un inconvenient nefericit al administrării statului în interes privat și de partid.

Nu știm să răspundem la aceste întrebări, pentru că nu facem parte dintre șmecherii care nu pun decât întrebări la care știu deja răspunsurile. Putem însă așeza această situație într-o perspectivă ordonată, în speranța că vom afla mai ușor adevărul, făcând așa.

În primul rând, avem suficiente argumente pentru a arăta că noua putere politică rezultată din alegerile din decembrie 2012 nu și-a găsit încă o rațiune de guvernare. Adică, scopul guvernării este doar deținerea puterii și atât, nu și stabilirea unor obiective de îndeplinit prin această deținere de putere.

Chiar dacă nu este de bine acest lucru, este explicabil. Însuși Useleul s-a înființat cu singurul obiectiv de a obține puterea politică. Nu am uitat că această USL a fost necesară fiindcă domnul Băsescu Traian, președintele de atunci și de acum al României, le-a spus domnilor liberali și social democrați că nu le va numi niciodată un prim ministru din rândul lor, chiar dacă au, împreună, majoritatea în Parlament, iar ei l-au crezut. Și, pentru a-l „contracara”, au inventat Useleul, care nu a fost niciodată și nici acum nu este o uniune de viziune politică, de năzuințe naționale ori de sinergii manageriale în ale guvernării, ci un paleativ la partidul mamut ce ar fi trebuit să obțină majoritatea parlamentară care l-ar fi obligat pe domnul Băsescu să îl numească premier pe cine vor ei și nu pe cine crede de cuviință domnia sa. Toate aranjamentele făcute de USL, din primăvara lui 2012 și până după alegerile din decembrie, au avut ca unic obiectiv nominalizarea domnului Victor Ponta ca premier.

Chiar la cele trei congrese simultane și la adunarea celor trei partide ce constituiau pe atunci Useleul nu s-a vorbit decât de faptul că domnul Ponta va fi premier iar domnul Crin Antonescu președinte, primul după alegerile generale iar al doilea, când îi va veni vremea. Este drept că s-a votat și o listă unică de direcții de guvernare, dar acestea nu pot ține locul unor obiective reale și, în plus, nici nu mai sunt luate în seamă, așa cum nici Programul de guvernare adoptat de Parlament nu este instrument de lucru, în locul lui preferându-se acordul cu Femeiul. Din ce ar fi putut să se nască, deci, rațiunea de guvernare care lipsește acuma?

În al doilea rând, domnul Ponta, ca premier, vorbește numai de activități punctuale, cum ar fi mărirea veniturilor, care este, de fapt, aducerea lor la nivelul de acum trei ani, mai puțin inflația, sau schimbarea schimbării ce a înlocuit o schimbare de acum o jumătate de an, în învățământul gimnazial. Deși au criticat, pe bună dreptate, lipsa de viziune a guvernelor anterioare din același Regim Băsescu în care guvernează și ei acum, leaderii useliști nu au venit, nici pe timpul campanei electorale, nici la mai bine de o lună de la alegeri, cu nicio viziune despre România, nici pentru „ieșirea din criză”, nici pentru poziționarea României față de Europa, nici pentru dezvoltarea economică, nici pentru viitorul românilor în Țara lor.

Cu toate că aparițiile mediatice ale acestor leaderi sunt frecvente și îndelungi, protagoniștii lor nu au sacrificat nici măcar un minut pentru dezbarerea sau, măcar, pentru sugerearea unor direcții strategice de mers ale Țării. Nu este astfel de mirare că, poate pe nedrept, toată lumea crede că actualii guvernanți așteaptă de la FMI, Banca Mondială și Uniunea Europeană să le spună în ce direcție să ducă România. Ce știm, însă, cu siguranță este faptul că nici Femeiul, nici Banca Mondială și nici Uniunea Europeană nu au cum să fie interesate de binele României mai mult decât românii înșiși.

În al treilea rând, politica se face cu oameni, pentru oameni. Pe vremuri, era o expresie standard, specifică „limbii de lemn” comuniste, care zicea că trebuie „să facem totul pentru om și familia lui”. Iar gluma rezultată din această expresie era că trebuie doar să stabilim cine este acel om și familia sa, ca să putem depune eforturile necesare pentru fericirea lor. Acum, nu ne mai arde de glumă. Pentru același unic și atins deja obiectiv al dobândirii puterii executive, useliștii au adus în rândurile lor tot felul de „personalități”, unele mai pitorești dar cu mâna largă, cum este domnul Becali Gigi, altele mai oneroase și mai mafiote, cum este domnul Oprea Gabi.

Este credibil că, în cazul domnului Becali, ar trebui să ne așteptăm că acesta va vrea să își recupereze „investiția” pe care a făcut-o pentru funcția de parlamentar, în care a ajuns, iar această recuperare nu se poate face decât din banul public. La fel de credibil este că și domnul Oprea va vrea să își protejeze „realizările” din timpul celor două ministeriate consecutive la „Apărare” și chiar să își potențeze puterea de care dispune, ca vice-premier responsabil de apărarea națională, ordinea publică și siguranța națională.

Dacă adăugăm la aceste exemple și modul în care a fost populat Guvernul Ponta cu miniștri, miniștri delegați și alți demnitari de rang înalt, putem concluziona că oamenii aceștia nu au fost puși în funcții fiindcă sunt cei mai potriviți pentru atingerea unor obiective strategice bine identificate, ci pentru că aceștia au venit la guvernare cu propriile lor obiective sau cu obiectivele dictate de alții, care rămân ascunși. Și nu știm nimic ce ne-ar putea face să credem că obiectivele lor sunt și obiectivele noastre, ale cetățenilor.

Revenind la dezacordurile făcute publice între personalități useliste, din ambele partide majore ale uniunii, putem crede că acestea fac parte din deja lămuritul peisaj al luptei pentru puterea politică și atât. Dar, în condițiile în care nu suntem familiarizați cu dedesupturile acestei lupte, putem totuși să credem că ar fi vorba și de atenționări serioase, adresate guvernanților, cum că a venit de mult vremea să își stabilească o direcție clară și națională de acțiune, cu care să fim și noi de acord, și să muncească transparent și credibil pentru ducerea României în acea direcție. Sau, dacă nu pot ori nu vor, să le facă loc altora. Ori, la ceilalți...