În 2013, Constituția
României va împlini zece ani de la rectificare și 22 de ani de viață. În toți
acești ani, ea a fost citită, interpretată și aplicată așa cum a vrut fiecare. Un
asemenea fiecare este chiar președintele României, domnul Băsescu Traian, parte
a tratatului de neagresiune instituțională recent semnat cu actualul premier.
Domnia sa este cel mai recent cititor al Constituției, iar ceea ce i-a ieșit
din această lectură a uimit o mulțime de oameni ce se credeau inteligenți, până
să dea de ideile sale.
Înainte de a ajunge la citirea
băsistă a Constituției, trebuie să amintim că, pentru a bloca sau, măcar, pentru
a prelungi procesul de implementare a măsurilor de bună guvernare sau de
aplicare a justiției, o mulțime de legi au fost date pe mâna Curții
Constituționale, o „instituție” inventată de părinții Constituției pentru a o citi
în locul nostru. Actualul președinte al curții chiar crede că acest drept
stupid de a „interpreta” textul fundamental cum îi trece lui prin cap
constituie „măreția dreptului” în România.
Culmea este că respectivul curtean are dreptate. Constituția, în sine, este
făcută în așa fel încât să fie interpretabilă și sucibilă după cum se
nimerește. Asta, pentru că este scrisă prost. Și este prost scrisă pentru că
părinții ei erau atât etatiști cât și nepricepuți în ale constituționalității.
Ca etatiști, ei nu știau și nu puteau mai mult decât să pună statul deasupra
sau chiar împotriva cetățeanului. Numai că, în urma căderii statului
socialisto-comunist, au fost obligați să își răsucească vorba, ca să nu se vadă
din prima că multe lucruri au rămas la fel ca pe vremea partidului-stat. Iar,
ca nepricepuți, părinții Constituției nu au fost în stare să spună clar și
convingător ceea ce aveau în minte, mai ales dacă asta era în interesul
cetățeanului.
Cum ziceam la început, domnul Băsescu a propus Consiliului Superior al
Magistraturii (CSM) să reia o parte a textului Constituției și să îi confirme
că varianta sa de „interpretare” este cea ce trebuie aplicată, în cazul numirii
procurorului general al României și procurorului șef al Direcției Naționale
Anticorupție. Concret, domnia sa s-a gândit că, dacă tot menționează
Constituția că propunerile pentru funcțiile de judecători și procurori, cu
excepția celor de stagiar, se trimit președintelui României spre numire de
Consiliul Superior al Magistraturii, atunci și cele pentru funcțiile de
conducere în procuratură să fie făcute la fel, deși legea organică zice cu
totul altceva. Iar acel altceva, respectiv că numirile pe aceste funcții se fac
de președinte, la propunerea ministrului justiției și doar cu avizul CSM, a
fost deja confirmat ca fiind constituțional de curtea de resort.
După ce a stârnit astfel o nouă zăpăceală publică, domnul Băsescu Traian a
părăsit ședința CSM pe care o prezidase și i-a lăsat pe magistrați să își
aleagă conducerea. Întreprindere justițiară ce a stârnit un scandal istoric.
Adică, este pentru prima dată în istoria post-decembristă a României, când
judecătorii își ridică glasul împotriva aranjamentelor de tip mafiot destinate
controlului acestui CSM de puterea politică reprezentată de domnul Băsescu. De
fapt, este pentru prima dată când judecătorii protestează pentru altceva decât
pentru propriile privilegii și indemnizații.
Cu toate eforturile mediatice de a muta interesul opiniei publice pe tema
funeraliilor arhicunoscutului cineast Sergiu Nicolaescu și de a introduce tema
adiacentă a unui eventual fiu ilegitim ce ar avea pretenții la averea
defunctului, scandalul din magistratură este susținut la o notă înaltă și
preocupantă.
Asistăm zilele acestea la confirmarea faptului că puterea în statul România
se sprijină tot mai mult pe o formă de poliție politică, practicată de unii
procurori și judecători și administrată de ocupanții celor două funcții puse în
discuția Consililui Superior al Magistraturii de domnul președinte Băsescu.
În primul deceniu post-revoluție, aceiași putere se sprijinea aproape
exclusiv pe dosare, în special pe cele ale Securității Statului socialist.
Chiar și cinci ani în următorul deceniu, domnul Băsescu încă se mai baza pe
dosare pentru a-și cuminți sau elimina adversarii sau incomozii. Această etapă
s-a stins odată cu eșecul eforturilor prezidențiale de a-l elimina din viața
publică și politică pe domnul Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact Media
Group, pe teme de colaborare cu faimoasa Securitate.
În ultimii șapte ani, însă, procuratura a devenit esențială în Regimul
Băsescu. Sub pretextul încurajării internaționale de a se elimina corupția de
stat, perfect instituționalizată, prin acțiunea justiției, pe timpul
ministeriatului doamnei Macovei, acea odioasă procuroare comunistă și eminentă
reprezentantă a societății civile post-comuniste, s-au pus bazele constituirii
rețelei de control și influență a unor procurori și a unor judecători, a căror
menire a devenit să servească voința politică, venită de la un singur pupitru
de comandă, cel de la Palatul prezidențial Cotroceni. Doamna Kővesi și domnul
Morar au fost exponenții acestui control, vizibil cu ochiul liber dar
necombătut de nimeni.
Astăzi, situația se prezintă astfel. Doamna Laura Codruța Kővesi și-a
încheiat până și prelungirea prelungirii de mandat și i-a încredințat locul
domnului Daniel Morar, care s-a permanetizat, astfel, la conducerea
procurorilor. Ministrul justiției din guvernele Ponta a lansat un concurs de
ocupare a celor două funcții pe care acum președintele Băsescu le-ar vrea
numite de CSM, iar o Țară întreagă a văzut cum câștigătorii concursului au
devenit doi domni foarte stranii și cu indicii publice insuficiente de
istețime. Nimeni nu știe dacă aceștia vor fi și propunerile pe care ministrul
le va face președintelui, pentru că procedura nu a fost încă finalizată. În
acest conext, noua președintă a CSM a devenit o doamnă procuroare, fostă
adjunctă și subordonată pe față domnului Băsescu personal.
Această alegere a președintelui CSM ne aduce înapoi cu discuția la Constituția
României. Autorii constituționali au creat o majoritate de 10 judecători la 6
procurori, într-un consiliu de 19, din care mai fac parte și 2 civili și un
politician (ministrul justiției). Doar că, în nepriceperea lor, în loc să scrie
că președintele consiliului se alege numai dintre judecători, au stabilit că
acesta poate fi ales, pentru câte un an de zile, dintre judecători și
procurori.
Există cel puțin un argument de bun simț că președintele CSM n-ar trebui să
fie decât un judecător, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii este, de
fapt și constituțional, garantul independenței justiției în România și doar
judecătorii sunt independenți și se supun doar legii, pe când procurorii sunt
subordonați ierarhic și depind de ministrul justiției, conform aceleiași
Constituții. Este foarte probabil că și părinții Constituției să fi ținut seama
de acest argument, atunci când le-a dat majoritate absolută în consiliu
judecătorilor, numai că nu le-a ieșit la scris.
Deci, prin proceduri zise de masa mare a judecătorilor din Țară ca fiind
„netransparente”, s-a ajuns să fie aleasă o procuroare președinte al CSM,
pentru a guverna peste activitatea acestui consiliu, exact când are de
îndeplinit ordinul prezidențial de a decide cine trimite numirile la Cotroceni,
pentru funcțiile de șefi ai procurorilor. Șapte judecători din cei zece ai CSM
au făcut public votul lor secret, însă nu au putut să facă acest lucru pe
site-ul CSM-ului, pentru că doamna procuroare-președinte-cea-nouă nu le-a
aprobat așa ceva, deși publicația lor era un document oficial al secției
proprii din cadrul CSM.
Așadar, avem o nouă dilemă. De ce unii judecători au votat pentru doamna
procuroare, când decizia secției lor era să fie votat un judecător ca
președinte al CSM, pentru acest an? Ori aceștia sunt independenți, dar
conștiința lor i-a îndemnat să ia partea domnului Băsescu și să strice
aranjamentele constituționale și de bun simț ale alegerii unui confrate
judecător, ori ei nu sunt atât de independenți pe cât le dă voie Constituția.
În acest ultim caz, nu știm însă cui le sunt ei subordonați, dar putem bănui.
Cel mai probabil, ei sunt subordonați celor ce le plătesc al doilea salariu,
ori soldă, pentru activități acoperite. Ceea ce ar fi cel mai clar exemplu de
subordonare a justiției independente.
Dacă așa stau lucrurile, atunci trebuie să ne punem neapărat speranțe în
rezolvarea actualului scandal judecătoresc în favoarea judecătorilor cu
adevărat independenți.
Articol publicat initial in ZiuaVeche.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu