miercuri, 16 ianuarie 2013

Locul României în Lume

De mai multă vreme, circulă pe Internet o glumă vizuală, sub forma unor hărți, în care statele sunt înscrise nu cu numele lor, ci cu ce însemnătate au ele pentru un anumit segment de public internațional, cum ar fi berea Carlsberg sau Tuborg pentru Danemarca, ori fetele frumoase pentru Ucraina. Păstrând ideea și renunțând la umor, România ar fi înscrisă, deci, pe o asemenea hartă, ca locul unde viețuiesc țiganii, de unde pleacă definitiv doctorii, inginerii, profesorii ori zidarii și, temporar, căpșunarii, locul de unde le vin altora banii pe produsele lor de doi lei, precum și aurul, uraniul, cuprul sau fierul de care au nevoie pentru industriile lor. Și mai este locul care apără Rusia de o invazie a Vestului. Într-un viitor apropiat, România va mai fi și locul de unde pleacă cel mai ieftin gaz european și unde nu mai poate nimeni locui sau trăi, din cauza exploatării acestuia din șisturi.



Sunt mulți români care acuză deschis străinătatea pentru faptul că România se află pe harta Europei doar cu asemenea semnificații și cu o asemenea importanță și nu pentru valorile sale și pentru calitatea poporului său. Ei consideră reprobabil faptul că străinii sunt interesați de România exclusiv în sensul exploatării ei și pentru maximizarea profitului rezultat în urma acestei exploatări.

România ocupă în Lume locul pe care i-l dorește poporul său suveran. Faptul că acest loc este unul de rușine nu are nimic de-a face nici cu stăinii, nici cu politicenii români, ci cu preferințele românilor, în majoritatea lor. În viitorul mai apropiat ori mai îndepărtat, locul României în lume nu se va schimba decât atunci când vor vrea românii să se schimbe. Întrebarea care se pune este dacă românii ăștia cred că se poate găsi un loc și mai rău?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu