Până ieri, nici nu știam
că am o problemă de viață și de moarte. Ieri, însă, un domn preot, purtător de
cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), de care aparțin, a purtat cuvântul
acestei biserici, anunțând că ea, biserica, interzice efectuarea oricărui
serviciu religios pentru un decedat care a anunțat, înainte de eveniment, că
preferă ca trupul său neînsuflețit să fie incinerat. Iar acest cuvânt
bisericesc ortodox român a fost purtat la fiecare membru al nației, deoarece se
referă la Sergiu Nicolaescu, cel mai cunoscut cineast român.
Până ieri, eu credeam că BOR
nu are o politică în acest sens, cum nici n-ar trebui să aibă. De-a lungul
timpului, am asistat la câteva incinerări ale unor credincioși ortodocși români
și chiar m-am ocupat personal de un asemenea eveniment trist, pentru cineva
care m-a lăsat legatar testamentar special pentru a-i duce la îndeplinire
ultima dorință de incinerare. De fiecare dată, preoții ortodocși au oficiat serviciul
religios cum se cuvine și nu a fost nicio discuție că ar fi „ilegal”.
În ceea ce mă privește, deși nu am de gând să mor curând, le-am spus, de
mai mult timp, alor mei exact locul și cimitirul unde vreau să îmi petrec
veșnicia și, deoarece s-ar putea să mor într-o cu totul altă parte, le-am mai
spus să mă incinereze, pentru a ușura transportul și, apoi, cenușa să fie
așezată acolo unde mi-ar place mie ca oamenii să își aducă aminte de mine, sau
să afle că am existat.
Acum aflu că, dacă mor creștin ortodox român și, înainte de a muri, am vrut
să fiu incinerat, BOR ar interzice să mi se facă serviciul religios de
înmormântare, pe chestia că, preferând incinerarea, aș fi renunțat la credința
că voi reînvia în același trup în care am murit. Iar trupul fiind ars...
Păi, oameni buni, eu nici nu aveam o asemenea credință, că voi reînvia în
același trup în care am murit. Și nu am așa ceva, pentru că nu mi-ar place
deloc ideea reînvierii în același trup. Deja el îmi produce destule neplăceri,
de la căderea dinților la digestia complicată sau la durerile articulare. Așa
că, la reînviere, sper din tot sufletul ca Dumnezeu să îmi dea alt trup, mai
bun. De altfel, nici Iisus nu s-a arătat discipolilor, după înviere, în același
trup sau, cel puțin, nu cu aceiași față, că nu l-au recunoscut din prima.
Nu știu cum va soluționa familia decedatului Sergiu Nicolaescu problema
serviciului religios la incinerarea trupului neînsuflețit al acestuia. Dacă ar
fi după mine, cel mai simplu este să se adreseze altei biserici creștine, care
nu are asemenea politică stupidă privind incinerarea dorită din timpul vieții.
În ceea ce mă privește, eu am acum o problemă de moarte, pe care va trebui
să o soluționez în timpul vieții mele. Ceea ce voi face, bineînțeles, având în
vedere credința mea în nemurire și nu politica bisericii.
Fără o legătură directă cu textul dumneavoastră, care m-a impresionat puternic.
RăspundețiȘtergereAni de-a rândul, manualul de literatură pentru clasa a VIII-a se deschidea cu trei poezii, având ca temă „moartea„ și atitudinea omului în fața morții. „Mai am un singur dor„, de Mihai Eminescu, „Vara”, de George Coșbuc„, „Miorița”, magistralul nostru poem popular filozofic.
Atunci, în fața unor copii care abia porneau în viață, ideea morții și a atitudinii față de acest „accident brutal„, însemna pentru mine doar un fenomen literar, artistic.
Cu timpul, atitudinea mea față de esențialele evenimente pe care le traversăm toți- nașterea, nunta, moartea a căpătat multe și profunde incertitudini .//
Merg deseori la mormintele părinților- un cimitir aflat undeva, între două sate dâmbovițene.
În asfințit, când pâlpâie flacăra lumânării și se aude susurul Argeșului, am senzația liniștită a unei armonii cosmice , care doar acolo se trăiește.
Și, într-o vreme, m-am gândit că acolo, doar acolo, mi-ar fi și mie locul..
Într-o zi de primăvară, burnița ușor, eram în oraș.La un semafor, am văzut o mașină specială . În cabină era șoferul, iar în partea din spate- trupul fost cândva frumos al unei femei. Când a sosit verde pentru mașini, șoferul a accelerat . Era sinistru, ploaia s-a întețit, strada avea denivelări..
Când viața își rupe firul, nu știu ce mai contează.
Am mai scris asta: rațiunea de a fi a vieții este moartea. Deci, singurul subiect de discutat este cum să trăiești, ca să ai parte o moarte care să aibă sens și nu ce se întâmplă cu trupul după moarte.
ȘtergerePentru că, dacă ar fi să inversăm importanța și să ne ocupăm de acest ultim aspect, așa cum face BOR, atunci sensul vieții ar fi ce se întâmplă cu trupul mortului.
Și, continuând în acest registru, abia atunci BOR ar avea dreptate să combată incinerarea. Dar nu pentru că este un gest de necredință, ci pentru că prin incinerare, sunt private alte ființe, mai mici și mai subpământene, de hrana lor zilnică.
Corect. Ciudat ca numai in ultima vreme s-a auzit de asa ceva. Intre religia veche, in spiritul careia am fost crescut nu erau atatea sarbatori, restrictii, reguli, etc. Popii erau la locul lor si-si vedeau de treaba, nu ca acuma, omniprezenti, indiferent daca e sau nu e nevoie de ei. Acuma, s-au inmultit ca si ciupercile dupa ploaie iar numarul credinciosilor este in scadere. Cu parere de rau constat ca intre religie si credinta este o prapastie care se adanceste. Nu mi se pare moral si nici corect ca un mort sa nu aiba parte de un preot la capatai, pentru ce a facut el, nu pentru ce o sa faca altii cu el.
RăspundețiȘtergereUn unchi de-al meu, preot, spunea ca Biserica Ortodoxă este puternică, dovada cea mai tare fiind că, de două mii de ani, preoții încearcă să o compromită și tot nu reușesc. În ultima vreme, însă, se străduiesc mai mult, se pare.
Ștergere