Instituționalizarea antiinstituționalismului

Titlul „Instituționalizarea antiinstituționalismului” pare pretențios, dar numește o realitate foarte ușor de înțeles.

Domnul Băsescu Traian a condus cu mână fermă o largă gașcă de ticăloși, ce au confiscat puterile statului, cu ajutorul activ al procuraturii și serviciilor secrete, ce ar fi trebuit să le păzească și să le prezerve, și sub oblăduirea străinilor de toate felurile și originile.

Această confiscare s-a materializat, printre altele, prin punerea „oamenilor” lor în fruntea tuturor „instituțiilor” statului, ce fac să funcționeze cele trei puteri recunoscute de Constituția României, respectiv cea legislativă, adică Parlamentul cu cele două camere ale sale, cea executivă, adică Guvernul, cu ministerele și prefecturile sale și cea judecătorească, adică curțile, tribunalele și judecătoriile românești.

        În afara acestor trei puteri constituționale, dar foarte importante în funcționarea Statului, se află Președintele României, menit să fie o pârghie de echilibru între ele și un „garant al Constituției”, precum și instrumentele de putere concretă și contondentă, adică Procuratura, Armata și Ordinea Publică. Acestea au fost puse sub un control personal al domnului președinte Băsescu și ținute sub acest control prin tot felul de pârghii oculte și mafiote, de la infiltrare la corupere și intimidare.

           Punerea sub papucul prezidențial a Țării a fost posibilă prin folosirea fiecărei imperfecțiuni în textul Constituției României și chiar prin ignorarea ori încălcarea acesteia, prin impunerea unei dictaturi a majorității în procesul de decizie democratic, inclusiv în cel de legiferare, și prin aducerea la tăcere a opoziției.

        Aceste lucruri nu sunt noutăți ori fapte nemaiauzite, cum ziceau germanii de rând că nu știau de uciderea a milioane de cetățeni de-ai lor de către propriul guvern prin lagărele de exterminare în masă. Ele sunt cunoscute de oricine este cât de cât familiar cu viața politică și socială din România.

          Desigur, această stare de lucruri nu a generat proteste masive de stradă ci doar câteva manifestări timide și de dată relativ recentă, prin care s-a cerut îndepărtarea acestor ticăloși de la cârma Țării, sub forma Jos Guvernul!, Jos Băsescu! și alegeri anticipate, adică Jos Parlamentul! Zic desigur, deoarece planul de aservire a Țării a cuprins și acțiuni de atragere în aceiași barcă a tuturor „forțelor politice”, care au fost părtașe, cu toatele și la un moment dat sau altul, la „guvernarea Țării” în Regimul Băsescu, precum și de „cumpărare” a populației cu mari promisiuni și mici „gratificații”.

           Chiar Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii, pe care o sărbătorim astăzi, 4 iulie, recunoștea, încă de acum 236 de ani, că „omenirea este mai dispusă să sufere, atâta vreme cât răul este suportabil, decât să își facă singură dreptate prin abolirea acelor forme de guvernare cu care s-a obișnuit”.  Adică românul, ca orice popor normal, este mai dispus să sufere de răul cel mic decât să îl înlăture, probabil, de frica răului cel mare.

          Însă, lipsa de reacție și de protest masiv nu înseamnă că cele scrise mai sus despre domnul Băsescu Traian și acoliții săi nu s-au întâmplat sau nu sunt cunoscute și documentate.

           Iată că, zilele acestea, noua majoritate parlamentară capitalizează sprijinul exprimat la alegerile de acum o lună, când au obținut peste 80 la sută din demnitățile administrației locale, în toată Țara, și au purces la cea de-a doua revendicare populară, cea de Jos Băsescu! Asta, în condițiile în care deja, de două luni, Guvernul Ponta se revendică drept rezultatul primei revendicări, cea de Jos Guvernul!

          Deoarece domnul Băsescu Traian și-a construit mai multe ziduri de apărare concentrice în jurul funcției de Președinte al României, după experiența amară cu suspendarea sa de către Parlament, în 2007, actuala majoritate parlamentară a purces la doborârea acestor ziduri.

         Zidul de apărare cel mai îndepărtat de scaunul prezidențial este cel al legislației favorabile, trecută prin Parlament fie fără vot, prin asumarea răspunderii, fie prin votul majoritar al acoliților băsiști, dintre care unii au trecut, acum, în tabăra noii majorități. Cădrea acestui zid nu este floare la ureche. În apărarea lui, Băsescu are două arme redutabile, respectiv Curtea Constituțională și atributul prezidențial de promulgare a legilor. Deci, orice atac ar trebui să fie imun la aceste arme ori să le ocolească efectele.

        Deja s-a văzut cum funcționază apărarea pusă la punct de Regimul Băsescu în cazul fostei noii legi electorale, care a fost contestată la Curtea Constituțională, iar aceasta a respins-o în întregime, fără explicații deocamdată, ca fiind „neconstituțională”. Practic, prin această manevră, inițiativa actualei majorități parlamentare devine impracticabilă, dacă s-ar lua vacanță parlamentară, apoi s-ar redacta o nouă lege, ce, dacă nu mai este respinsă de aceiași curteni constituționali, va fi ținută o lună și jumătate la Președinție, după care retrimisă Parlamentului și ținută apoi, încă o lună și jumătate, înainte de promulgare. Adică, mult după data rezonabilă a alegerilor generale.

          Al doilea zid de apărare este constituit din „oamenii-cheie” puși în diferite funcții importante în stat, care pot determina, legal, accelerări sau, după nevoi, încetiniri ale proceselor guvernamentale sau legislative, dar care pot face și abuzuri în funcție. De exemplu, Monitorul Oficial era în subordinea Parlamentului, dar, efectiv, în subordinea directă a președintelui Camerei Deputaților personal. Acesta ar putea, în mod discreționar, să întârzie sau chiar să anuleze publicarea unui document ce, fără această publicare, nu are nicio valoare practică, adică nu poate fi aplicat. Asemenea lucruri s-au întâmplat deja, nu sunt doar ipoteze sau speculații. Tot de exemplu, Avocatul Poporului poate interveni în procesul aplicării legilor, prin blocarea lor pentru judecarea prevederilor acestora în curțile de justiție românești.

         Un zid de apărare mult mai apropiat este format din dosarele secrete pe care domnul Băsescu le-a întocmit pentru fiecare persoană ce contează în Țara asta. În condițiile în care controlează direct și nemijlocit capii procuraturii, iar serviciile secrete și-au pus ofițerii sub acoperire în tot sistemul judecătoresc de la noi, domnul Băsescu poate să aresteze și chiar să condamne pe cine dorește domnia sa, indiferent de culpabilitatea reală și penală a victimei.

         Faptul că, aseară, domnia sa a ales să îi amențe pe domnii Antonescu, Constantin, Ponta, Oprea și Hunor cu justiția, adică cu dosarele la Procuratură, arată că actuala majoritate parlamentară a reușit să îl convingă că primele două ziduri concentrice de apărare sunt pe cale să cadă, dacă nu au căzut deja.

           În disperare de cauză, după cum se vede cu ochiul liber, gașca Băsescu ridică acum, în grabă, un nou zid de apărare, numit eufemistic „lovitura de stat” și descris ca „atacul asupra instituțiilor statului”. Materia primă pentru acest zid este un melanj făcut din „opinia publică internațională” și din sprijinul popular intern.

        Propaganda lor insistă că acțiunile anti-băsiste sunt expresia luptei majoritarilor pentru acapararea puterii și nu ale luptei acestora pentru slăbirea ori diminuarea puterii băsiștilor. Adică, încearcă să creeze un model verbal al instituționalizării antiinstituționalismului. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, este o întreprindere ce solicită multă imaginație și chiar talent manipulatoriu, în condițiile în care nu există, în realitate, așa ceva.

         Pentru că nicăieri în lume nu se cunoaște vreun caz în care o persoană a fost luată drept o instituție, decât în regimuri dictatoriale și numai în mintea acelei persoane.