Lovit de stat

Când grupurile parlamentare ale Uniunii Social Liberale au reușit să atragă alți parlamentari, în principal pe dezertorii de mai ieri din partidele lor, adăpostiți acum la UNPR-ul domnului general „cu patru stele” Oprea G., obținând, astfel, majoritatea în camerele Parlamentului României, doamnele și domnii de la Partidul Democrat Liberal nu au zis nimic.

Apoi, când această nouă majoritate l-a înlocuit pe domnul Blaga de la PDL, președintele de atunci al Senatului și proaspătul președinte al aceluiași PDL cu domnul Antonescu de la liberali, domnul Blaga și, apoi, mai mulți membri și simpatizanți ai partidului domniei sale nu au mai tăcut, ci au strigat că avem de-a face cu o lovitură de stat.

            Câteva zeci de ore mai târziu, doamna Anastase, tot de la PDL și, pe atunci, președintele Camerei Deputaților, a fost la fel de înlocuită cu cineva de la noua majoritate. Dându-și seama că nu au strigat prea tare de prima dată, acum pedeliștii și simpatizanții lor au strigat atât de tare „lovitură de stat”, încât au speriat câțiva „corespondenți” de presă occidentali, care au preluat sintagma în relatările lor. Fără mare efect în rândul cititorilor, din păcate pentru ei.

            Imediat ce aceiași majoritate de conjunctură a adus pe agenda de vară a Parlamentului suspendarea președintelui României, adică a domnului Băsescu Traian, strigătul despre lovitura de stat a devenit unul unanim. Doamna Macovei de la Parlamentul European chiar a strigat atât de tare încât s-a auzit în toată clădirea Altiero Spinelli din Bruxelles, pe când domnul Băsescu, personal, a folosit această sintagmă în convorbirile particulare în care s-a plâns, ca un copil căruia i s-a luat jucăria, că este suspendat, convorbiri pe care le-a avut cu anumiți „leaderi” europeni și „prieteni personali”, dintre care se detașează șefa guvernului german, Frau Merkel.

            Deși, între timp, atât toată lumea de bună credință cât și Curtea Constituțională a României s-au lămurit că aceste înlocuiri din funcții nu s-au făcut în contextul unei lovituri de stat și nici că ele înșile ar însemna o asemenea lovitură, domnul Băsescu continuă să atragă atenția publicului prin descrierea situației în care se află, de suspendat în vederea demiterii din funcția prezidențială, prin referendum popular, ca fiind tot LOVITURĂ DE STAT.

            Este interesant cum, din toate sintagmele consacrate în literatura științelor politice, doamnele și domnii pedeliști s-au oprit tocmai la aceasta, de lovitură de stat. Oare, domniile lor l-or fi citit pe unul dintre teoriticienii cei mai cunoscuți ai fenomenului, domnul Edward N. Luttwak? Sau, măcar l-au consultat? Nu de alta, dar domnul Luttwak este autorul „Manualului practic despre lovitura de stat”, este de origine din Arad, România și un fin și intim cunoscător al realităților politice, strategice și nu numai din țara sa natală, chiar dacă s-a consacrat științific și profesional ca american.

            Întreb asta pentru că, dacă l-ar fi citit sau s-ar fi consultat cu domnul Luttwak, ar fi aflat că o lovitură de stat presupune un grup modest sau limitat ca număr, ce pune mâna pe elementele de conducere în stat în mod instantaneu, prin exercitarea unei anumite forme de putere. Mai aproape de înțelesul general al noțiunii de lovitură de stat ar fi puterea militară, sau cea oferită de forțele paramilitare, ori de serviciile secrete. În tot cazul această putere trebuie să fie ceva mai mare decât cea care protejează, în mod normal, persoanele aflate în acele posturi de conducere în stat.

            Desigur, nimeni nu s-a gândit că majoritatea parlamentară ar putea fi o asemena formă de putere. Aici am avea prima inovație românească în materie. Este drept că, în alte părți, această alternață la conducerea politică se numește schimbare democratică a conducerii politice, dar, dacă domnul Băsescu vrea să zică lumii că este lovitură de stat, de ce să nu îl lăsăm?!

            Am putea accepta și alte inovații. De exemplu, deoarece realitatea de la noi este altfel decât cea descrisă în definiția general acceptată a loviturii de stat, am putea introduce un nou concept, cel al LOVIRII de stat, în locul LOVITURII de stat, care să se potrivească acestei realități românești.

            Diferența ar fi că, pe când lovitura de stat înseamnă o lovitură primită de statul în cauză, lovirea de stat ar fi o lovitură pe care statul o administrează persoanei din fruntea sa, care nu mai are ce căuta acolo.

            Sau, am putea adapta realitatea la definiție. Adică, să dăm o lovitură de stat de-adevăratelea, acum, imediat, în timp ce domnul Băsescu nu obosește să îi strige numele.

            Unul din tipurile de lovitură de stat este cel numit „gardian”. Lovitura de stat de tip gardian înseamnă numai îndepărtarea din funcții a unuia sau mai multor înalți oficiali, fără schimbarea structurii și compoziției instituțiilor statului. Teoria recunoaște acest tip atunci când lovitura de stat are ca obiectiv stârpirea dintr-odată a corupției endemice ce a cuprins administrația publică centrală, ori pentru că persoanele îndepărtate erau o frână reală în introducerea ordinii în stat ori a eficienței actului de guvernare.

            Într-o asemenea realitate, nu ar mai fi nevoie de campanie electorală și referendum național de demitere a demnitarului corupt, ineficient și dezordonat în acțiune. Atât domnia sa, cât și ceilalți trei îndepărtați, respectiv președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților și avocatul poporului ar trebui doar să fie deferiți imediat justiției, pentru a fi îndepărtați din viața publică și pentru a-i incapacita să mai ocupe vreodată funcțiile pe care le-au deținut și le-au îndeplinit atât de prost.

            Astfel, le-am da dreptate să tot strige „lovitură de stat – lovitură de stat” și, în același timp, i-am lovi cu statul în cap, până înțeleg că ei nu aveau oricum ce căuta acolo, în funcțiile din care au fost îndepărtați de forța majorității parlamentare.