Suspendatul si suspendacii

Să fi fost transmisia ori televizorul meu de vină, dar domnul Băsescu Traian, președintele suspendat al României, a apărut azinoapte, la o conferință de presă intempestivă, ca fardat cu fond de ten pe toată suprafața capului, inclusiv pe calviția sa emblematică. Dacă așa a fost, atunci înseamnă că, deja, domnia sa a început campania de câștigare a referendumului prin care poporul român se va pronunța dacă suspendarea va deveni sau nu demiterea sa. Pentru că fondul de ten arată grija pentru cum apari la televizor, ceea ce este, înainte de toate, expresia considerației față de telespectatori.

Conținutul acestei prime conferințe de presă de după votul covârșitor, în Parlament, în favoarea suspendării băsescului nici nu merită analizat. Domnul Băsescu a vrut  să se arate victimă și a folosit toate cuvintele și gesturile pe care le știe pentru a trasmite acest mesaj. A zâmbit strâmb, a repetat la nesfârșit aceiași frază, cu aerul că nu își dă seama că a mai spus-o odată și încă odată, și-a înecat glasul într-o lacrimă fugară când a vorbit despre sine și cum nu a mințit domnia sa niciodată, a explicat că, în calitate de victimă, este nevoit totuși să lupte și să muște, dar nu pentru el, personal, ci pentru funcția ce trebuie apărată, chiar dacă domnia sa nu ține neapărat la ea, funcția și așa mai departe.

            Conferința de presă va rămâne memorabilă pentru că a introdus o nouă poreclă colectivă. Cei care au votat pentru suspendarea sa în Parlament, numiți „Cei 322”,  acum cinci ani, sunt astăzi „Suspendacii”. Ei sunt călăii, torționarii, cuțitarii pe la spate, iar domnul Băsescu Traian este victima. Raporturile sunt clare, cel puțin în mesajul suspendatului.

            Există posibilitatea ca domnul Băsescu chiar să se creadă o victimă inocentă a propriei guvernări. Dacă domnia sa a fost sincer când a spus publicului că „e perfect”, atunci este foarte posibil ca și acum să creadă, cu sinceritate, că nu a făcut nimic rău, sau, cel puțin, nimic grav, astfel încât să merite să fie suspendat și apoi demis.

            Desigur, altele ar fi fost trăirile domniei sale dacă ar fi fost acuzat de ceea ce a făcut și nu doar de ceea ce a zis. Pentru că domnul Băsescu a făcut multe și rele. Probabil, pentru că nu sunt date și dovezi concrete, aceste fapte nu au fost aduse în discuție nici în Parlament, nici în fața opiniei publice. Dar este evident că numai prin fapte reprobabile și-a putut îmbogăți familia până la nivelul de opulență actual. Cum este evident că numai prin corupție a putut crea sistemul de pârghii sociale și economice pe care îl conduce cu mână forte și în care își impune voința sa fără comentarii.

           În lipsa unor acuze de săvârșire a unor asemena fapte, domnul Băsescu s-a arătat consternat de ideea de a fi condamnat pentru vorbe, sau „declarații”, cum le-a zis domnia sa. Ba, chiar le-a dat lecții publice acuzatorilor, arătându-le cum ar fi trebuit ei să găsească fapte de care să fie făcut vinovat, ca, de exemplu, eventuale decrete prezidențiale date în afara competențeleor constituționale.

         Adevărul este că nimeni nu a stat să investigheze cu minuție gesturile de guvernare băsiste. Nu s-au făcut anchete, nu s-au colectat dovezi, de tipul înregistrăilor convorbirilor telefonice între președintele Băsescu și primul ministru Boc, ori stenogramele secrete ale ședințelor Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Nimeni nu i-a intervievat pe consilierii prezidențiali sau pe alte persoane apropiate domnului Băsescu, sub jurământ și sub pasibilitatea pedepsei penale pentru declarații false, pentru a vedea cum transmitea acesta ordine către diverși demnitari sau justițiari. Toate acuzațiile au fost întemeiate pe ceea ce a văzut toată lumea că a zis domnul Băsescu.

            Acest lucru este de înțeles. Acuzatorii s-au bazat pe două elemente de succes. Unul a fost colectarea numărului suficient de voturi în Parlament pentru suspendare și celălalt a fost popularitatea foarte scăzută sau, mai bine zis, impopulariatea masivă a suspendatului, ceea ce dă speranțe mari că va pierde referendumul de demitere. În plus, încălcarea gravă a Constituției nu ține de materia de drept penal ci de politic, ea nefiind tranșată în justiție ci în Parlament și, apoi, în electorat. Dezbaterea politică este cu totul altceva decât administrarea de probe. Așa că „suspendacii” nu s-au mai încurcat cu detalii de tipul dovezilor materiale sau faptice ale încălcărilor grave băsesciene ale Constituției României.

       De altfel, dacă s-ar fi colectat asemenea dovezi, nici nu ar mai fi fost nevoie de suspendare și referendum pentru demitere, pentru că domnul Băsescu s-ar fi încadrat direct în prevederile Codului penal.

Să sperăm că lucrurile nu se vor opri aici. Că, odată demis, domnul Băsescu Traian nu va fi lăsat să își vadă liniștit de viața sa, să caute, de exemplu, vreun armator care să îi dea pe mână un vapor, de căpitan de vas ce este. Pentru că domnul Băsescu este, în continuare, pasibil de pedepse penale pentru foarte multe fapte și nu vorbe. Trebuie numai ca cineva să le probeze. Ceea ce n-ar fi atât de dificil.