vineri, 6 iulie 2012

Suspendatul si suspendacii


Să fi fost transmisia ori televizorul meu de vină, dar domnul Băsescu Traian, președintele suspendat al României, a apărut azinoapte, la o conferință de presă intempestivă, ca fardat cu fond de ten pe toată suprafața capului, inclusiv pe calviția sa emblematică. Dacă așa a fost, atunci înseamnă că, deja, domnia sa a început campania de câștigare a referendumului prin care poporul român se va pronunța dacă suspendarea va deveni sau nu demiterea sa. Pentru că fondul de ten arată grija pentru cum apari la televizor, ceea ce este, înainte de toate, expresia considerației față de telespectatori.


Conținutul acestei prime conferințe de presă de după votul covârșitor, în Parlament, în favoarea suspendării băsescului nici nu merită analizat. Domnul Băsescu a vrut  să se arate victimă și a folosit toate cuvintele și gesturile pe care le știe pentru a trasmite acest mesaj. A zâmbit strâmb, a repetat la nesfârșit aceiași frază, cu aerul că nu își dă seama că a mai spus-o odată și încă odată, și-a înecat glasul într-o lacrimă fugară când a vorbit despre sine și cum nu a mințit domnia sa niciodată, a explicat că, în calitate de victimă, este nevoit totuși să lupte și să muște, dar nu pentru el, personal, ci pentru funcția ce trebuie apărată, chiar dacă domnia sa nu ține neapărat la ea, funcția și așa mai departe.
            Conferința de presă va rămâne memorabilă pentru că a introdus o nouă poreclă colectivă. Cei care au votat pentru suspendarea sa în Parlament, numiți „Cei 322”,  acum cinci ani, sunt astăzi „Suspendacii”. Ei sunt călăii, torționarii, cuțitarii pe la spate, iar domnul Băsescu Traian este victima. Raporturile sunt clare, cel puțin în mesajul suspendatului.
            Există posibilitatea ca domnul Băsescu chiar să se creadă o victimă inocentă a propriei guvernări. Dacă domnia sa a fost sincer când a spus publicului că „e perfect”, atunci este foarte posibil ca și acum să creadă, cu sinceritate, că nu a făcut nimic rău, sau, cel puțin, nimic grav, astfel încât să merite să fie suspendat și apoi demis.
            Desigur, altele ar fi fost trăirile domniei sale dacă ar fi fost acuzat de ceea ce a făcut și nu doar de ceea ce a zis. Pentru că domnul Băsescu a făcut multe și rele. Probabil, pentru că nu sunt date și dovezi concrete, aceste fapte nu au fost aduse în discuție nici în Parlament, nici în fața opiniei publice. Dar este evident că numai prin fapte reprobabile și-a putut îmbogăți familia până la nivelul de opulență actual. Cum este evident că numai prin corupție a putut crea sistemul de pârghii sociale și economice pe care îl conduce cu mână forte și în care își impune voința sa fără comentarii.
           În lipsa unor acuze de săvârșire a unor asemena fapte, domnul Băsescu s-a arătat consternat de ideea de a fi condamnat pentru vorbe, sau „declarații”, cum le-a zis domnia sa. Ba, chiar le-a dat lecții publice acuzatorilor, arătându-le cum ar fi trebuit ei să găsească fapte de care să fie făcut vinovat, ca, de exemplu, eventuale decrete prezidențiale date în afara competențeleor constituționale.
         Adevărul este că nimeni nu a stat să investigheze cu minuție gesturile de guvernare băsiste. Nu s-au făcut anchete, nu s-au colectat dovezi, de tipul înregistrăilor convorbirilor telefonice între președintele Băsescu și primul ministru Boc, ori stenogramele secrete ale ședințelor Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Nimeni nu i-a intervievat pe consilierii prezidențiali sau pe alte persoane apropiate domnului Băsescu, sub jurământ și sub pasibilitatea pedepsei penale pentru declarații false, pentru a vedea cum transmitea acesta ordine către diverși demnitari sau justițiari. Toate acuzațiile au fost întemeiate pe ceea ce a văzut toată lumea că a zis domnul Băsescu.
            Acest lucru este de înțeles. Acuzatorii s-au bazat pe două elemente de succes. Unul a fost colectarea numărului suficient de voturi în Parlament pentru suspendare și celălalt a fost popularitatea foarte scăzută sau, mai bine zis, impopulariatea masivă a suspendatului, ceea ce dă speranțe mari că va pierde referendumul de demitere. În plus, încălcarea gravă a Constituției nu ține de materia de drept penal ci de politic, ea nefiind tranșată în justiție ci în Parlament și, apoi, în electorat. Dezbaterea politică este cu totul altceva decât administrarea de probe. Așa că „suspendacii” nu s-au mai încurcat cu detalii de tipul dovezilor materiale sau faptice ale încălcărilor grave băsesciene ale Constituției României.
       De altfel, dacă s-ar fi colectat asemenea dovezi, nici nu ar mai fi fost nevoie de suspendare și referendum pentru demitere, pentru că domnul Băsescu s-ar fi încadrat direct în prevederile Codului penal.
Să sperăm că lucrurile nu se vor opri aici. Că, odată demis, domnul Băsescu Traian nu va fi lăsat să își vadă liniștit de viața sa, să caute, de exemplu, vreun armator care să îi dea pe mână un vapor, de căpitan de vas ce este. Pentru că domnul Băsescu este, în continuare, pasibil de pedepse penale pentru foarte multe fapte și nu vorbe. Trebuie numai ca cineva să le probeze. Ceea ce n-ar fi atât de dificil.

4 comentarii:

  1. Să sperăm că acele fapte pe care le ştim cu toţii vor fi probate de cineva! Altfel, la ce bun toate aceste zbateri?! Dacă vor uita acest lucru suspendacii, vor avea grijă ciumpalacii să le reamintească.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să dea Domnu, Iliuță!

      Ștergere
    2. Când nu prea înțeleg ce se întâmplă cu lumea asta, din care nu doar fac parte, dau fuga pe câteva bloguri bărbătești. Cineva m-a sfătuit să fiu atentă. Ei bine, atentă sunt, dar lucrurile își au cursul lor, nu prea le poți stăvili, vorba lui Creangă, nici în ruptul capului.
      Căutam „Învățăturile lui Neagoe Basarab..„ voiam să scriu ceva la domnul Biliuță. Am găsit altceva, asta mi se întâmplă des.

      Imaginându-mi că spațiul virtual ar deveni, pentru o clipă, real,iar eu aș avea privilegiul să fiu la aceeași masă cu doi domni, ale căror opinii le respect și le citesc cu mare atenție, o să vă spun exact ce i-am spus și dumnealui.
      Și am să vă întreb exact ce m-am întrebat.//

      Tot căutând, însă, ”m-am întâlnit „ cu un personaj istoric, care mi-a plăcut mult de tot, mai ales, când am aflat că i se spunea „privighetoarea Moldovei„.
      Și era un OM devotat neamului său !
      Dar , ce nu era?
      Înainte de a fi găsit cartea, tot uitându-mă și eu, ca tot omul, care își simte rădăcinile în pământul țării ăsteia, peste care prea bat vânturi aspre, prea pârjolește seceta, prea se încrucișează săbii în metafore și declarații, tot uitându-mă și ascultând, m-am întrebat așa, mai mult pentru mine- dar țăranul, țăranul, că de la el ajungem la „țară„ , unde este?
      Își mai amintește careva de neamul lui?
      Și întorcându-mă la Mihail Kogălniceanu-„Scrieri literare, istorice, politice„/ colecția Lyceum, apărută la 150 de ani de la naștere, am ales câteva rânduri:

      „„Gândiți la originea averilor dumneavoastră, gândiți că cea mai mare parte din ele o datorați muncii și sudoarei țăranului. Închipuiți-vă că părinții lor s-au luptat alăturea cu părinții noștri pentru salvarea țărei și a altariului.
      Gândiți că , mâine, poate, ora pericolului poate iarăși va suna; că fără dânșii nu veți putea apăra nici patria, nici averile, nici drepturile voastre, și că odată țara căzută, nu veți fi decât slugile străinilor, când astăzi sunteți în capul României, în capul unei țări libere și autonome.

      Aduceți-vă aminte că atunci când era ocupațiune străină, mulți dintre noi treceam (h)otarul, iar țăranii rămâneau și ne păzeau moșiile și averile!

      aduceți-vă aminte că ei și femeile lor adesea au fost reduși la stare de vite..
      O, fie-vă milă, dar, de dânșii, fie-vă milă de țara noastră„!/pg. 289.

      Ștergere
    3. Se pare că, în epocă, nu numai M.Kogălniceanu era gratulat cu titlul de Privighetoarea Moldovei ci și alți oratori de modă clasică, care parcă ar fi cântat cuvintele frumos așezate unul după altul, ca suprem respect față de auditoriu. Oricum, sunt convins că el merita pe deplin acest titlu.

      Eu sunt convins că nu trebuie să căutăm mai departe de Kogălniceanu, Maiorescu, Cuza, Alecsandri, Bălcescu și alți câțiva în istorie pentru a da peste „părinții patriei”. Poate nu au făcut cea mai grozabă patrie de pe Pământ, dar au făcut-o cu multă dragoste și dăruire de sine.

      Iar Patria înseamnă poporul și nu „tagma jefuitorilor”, cum i-a învățat tatăl lor în ale construcției statale, Tudor Vladimirescu.

      Masoni sau ne-masoni, oamenii aceștia au fost adevărați oameni de stat, într-un stat pe care ei l-au creat mâinile lor și cu efortul și sângele poporului. Așa că citatul ales de dumneavoastră se așază firesc printre crezurile adevărate ale autorului.

      Ștergere