Angajatul

Mă gândesc foarte serios să mă duc în audiență la domnul ministru al apărării Mircea Dușa. Nu am nimic să îi cer sau să îi spun, dar aș ajunge astfel să îl cunosc personal. Ceea ce mi-ar completa imaginea pe care o am despre domnia sa, construită ca membru al publicului. Iar, în Regimul Băsescu, imaginea este totul, cum rezultă cu claritate din motivația gesturilor politice și administrative pe care le fac guvernanții, precum și din declarațiile lor, în care preocuparea pentru imagine este mărturisită cu candoare.

Văzut din public, domnul ministru Dușa este un om simplu și onest. Se arată a fi o personalitate dârză, conștientă de sine, așa cum îi stă bine unui primar de urbe în care problemele edilitare sunt amestecate inerent cu cele de credință într-o idee.

La nivel de edil al unei localități de provincie, lipsa de sofisticare sau de cultură generală ori profesională este, de cele mai multe ori, o calitate. Primarul trebuie să fie capabil să se uite în ochii oamenilor și să le spună pe șleau ce a decis el în privința lor sau pentru ei. Iar oamenii trebuie să accepte ca o fatalitate ce zice primarul, că este unul de-al lor.

Argumentele logice, de cultură sau rafinament ale deciziei nici nu intră în calcul. Cum ai putea să îi explici unui solicitant că îi dai aprobarea doar după ce ai făcut analiza punctelor tari, a celor slabe, a riscurilor și oportunităților propunerii făcute de respectivul în petiție?!? Sau că, în decizia ta de primar, ai luat în calcul diverse aspecte morale și posibila evoluție a mediului internațional, mergând până la încălzirea globală sau războiul cibernetic?!? Te-ar arăta oamenii cu degetul pe stradă, sau și-ar învârti același deget la tâmplă, când vorbesc despre tine. Și, cu siguranță, nu te-ar mai alege primar niciodată.

Și nu este vorba doar să ascunzi de ochii lumii că ești complicat dar precis în actul de gestionare a problemelor comunității. Chiar nu trebuie să fii astfel, pentru că oamenii te citesc ușor și nu merită să riști. Mai mult, nici nu te poți înconjura de înțelepți, de prea-pricepuți sau chiar de intelectuali, decât pentru orice altceva decât guvernarea de zi cu zi a orășelului. Nu-i vorbă că, nici ca prefect ori parlamentar, nu trebuie să ai calități mult diferite de un primar de urbe. Inteligența nativă, loialitatea față de tovarășii politici și onestitatea discursului public sunt calități suficiente pentru un bun parlamentar, pe care publicul îl prețuiește și îl votează.

Însă, când este vorba de Ministerul Apărării României, lucrurile stau cu totul altfel. Aici, deciziile de zi cu zi, chiar dacă seamănă uneori cu cele ale unui primar, cum ar fi să aprobi un memoriu, ori să avizezi un raport, nu se pot lua decât într-un context strategic național și internațional. Aici, nu poți să comanzi avioane multirol așa cum ai comanda patru bănci în parcul public din centru, deși gestul contabilicesc este același în ambele achiziții. Iar, ca ministru, nu trebuie să câștigi doar încrederea celor cu care lucrezi nemijlocit sau a celor pe care îi administrezi, ci a întregului public românesc, deoarece pentru acesta muncești ca să produci bunul numit apărare națională.

Văzut din public, domnul Dușa nu prea pare să aibă calități de ministru al apărării. Poate le are, dar nu le arată, așa cum un primar cult și rafinat nu își dezvăluie asemenea calități. De aceea, mă gândesc foarte serios să îi cer o audiență. Să îl pot cunoaște personal și să îmi dau seama ce fel de om este, de-adevăratelea.

Și, pentru că nu pot să mă auto-invit în audiență pentru cunoaștere personală, mă gândesc că un subiect interesant de audiență ar fi să îi explic de ce nu am fost eu niciodată angajat al Ministerului Apărării Naționale, deși domnia sa, când vorbește despre mine, spune că aș fi fost.

Este drept că, la un moment dat, în ministerul respectiv erau și militari angajați cu contract, dar eu nu am făcut parte dintre ei. Aceia erau soldați și gradați, iar eu sunt ofițer și am fost ofițer de când am primit gradul de locotenent, la absolvirea școlii militare de ofițeri activi.

Astfel, eu nu am semnat niciun contract cu armata, sub forma unuia de angajare în muncă, așa cum știe domnia sa că se face la primărie sau prefectură. Aranjamentul legal dintre mine și România a fost că eu am primit un grad și o funcție și mi-am îndeplinit misiunile corespunzătoare acestora. Nu am semnat niciun angajament sau contract la primirea gradului de locotenent și a funcției de comandant de pluton infanterie, cum nu am niciun angajament pentru nicio funcție sau grad primite în Armata României.

Singurul act pe care l-am semnat a fost un angajament că nu voi părăsi corpul ofițerilor activi în primii nouă ani de la intrarea în acest corp. Și asta, pe considerentul că Armata investise bani în pregătirea mea profesională și era convinsă că își va recupera integral acei bani în următorii nouă ani de activitate a mea în folosul ei.

De aceea, deși nu este nimic de rușine să fii angajat la stat, inclusiv la Ministerul Apărării Naționale, eu, ca ofițer, nu am fost niciodată așa ceva. Ceea ce nu mă face mai bun decât un civil, fie el șofer sau funcționar public, dactilografă sau cercetător științific, angajați ai ministerului. Dar nici mai slab. Mă face numai diferit de ei.

Iar acest lucru este deosebit de important de înțeles de domnul Dușa, ministrul apărării naționale. Pentru că domnia sa păstorește și inițiativa legislativă, la care are dreptul guvernul din care face parte. Iar unul dintre proiecte este tocmai o lege a revenirii la pensiile militare de stat pentru militarii de carieră, așa cum sunt eu. Dacă domnia sa persistă să creadă și să spună public această credință că eu, ca ofițer, am fost un angajat al ministerului și nu un ofițer al Armatei României, atunci nu are cum să înțeleagă diferența esențială între pensia de asigurări sociale, pe care o primește orice angajat care a cotizat la sistemul public de asigurări sociale de-a lungul întregii perioade de activitate profesională, și pensia militară de stat, pe care statul România trebuie să o plătească militarilor, după ce aceștia nu mai sunt activi, tot așa cum le plătea și soldele de grad și de funcție, în care același stat îi numise, prin ordin, dar fără contract de angajare în câmpul muncii.

La bună vedere, domnule ministru!