În aceste rânduri, îl
omagiez pe generalul Mihail Popescu, cel născut în 1948 și trecut în eternitate
în 20 iunie 2013. Din toate cele ce pot fi spuse despre acest general, dispărut
dintre noi nedrept de timpuriu, am să mă opresc asupra unui singur lucru, ce îl
face primul și unul dintre foarte puținii șefi ai apărării, cum sunt numiți,
generic, capii militari ai forțelor armate, în statele membre ale Alianței
trans-atlantice.
Generalul Mihail Popescu a
fost primul șef al apărării României care a făcut parte din Comitetul Militar
NATO, în momentul în care Țara noastră a devenit membru cu drepturi depline al
Alianței. Mai mult și chiar mai important, domnia sa a fost și primul general
român pregătit din timp pentru funcția de șef al Statului Major General, care
i-a dat dreptul să ocupe scaunul național la masa rotundă a aliaților.
Cu trei ani înainte de a fi numit pe funcția de șef al Armatei României și
cu șapte ani înainte de a deveni primul șef al apărării României în Comitetul
Militar NATO, generalul Popescu a acceptat misiunea deosebit de importantă de a
se pregăti pentru a putea îndeplini funcțiile acestea.
În 1997, când se întâmpla acest lucru, devenise nu numai firesc, dar și
imperios necesar ca Armata să fie condusă de comandanți ajunși în frunte pe
merit. Iar meritele nu erau legate numai de calitățile morale și profesionale,
ci și de apartenența la cea mai puternică alianță militară la care poate aspira
un stat european. De aceea, generalul Mihail Popescu, care avea deja confirmate
calități de ofițer și comandant, și-a însușit limba engleză ca limbă
profesională și a urmat cursurile Colegiului de Apărare NATO. Tot în același
an, a fost numit șeful Statului Major al Forțelor Terestre, una dintre cele
patru funcții din România ce îl făceau eligibil pentru funcția de șef al
Statului Major General.
Uitându-mă la imaginea ultimei gărzi la catafalcul generalului Mihail
Popescu, văd acolo cinci foști șefi ai apărării României și pe cel actual. Ar
mai fi trebuit să fie acolo și generalul Dumitru Cioflină, dar nu a putut veni,
fiind reținut, la propriu. Trei dintre ei au pregătit intrarea României în
NATO, nu ca pe o capitulare în fața fostului inamic anti-sovietic, ci ca pe o
misiune strategică de importanță deosebită pentru poporul și Țara lor, prin care
România a fost așezată într-un loc binemeritat, altăuri de popoarele și țările
euro-atlantice. Ceilalți trei din imagine i-au urmat generalului Mihail
Popescu, omul care a consfințit intrarea Armatei României în Alianța Nord-Atlantică.
Ei ar fi trebuit să confirme și să consolideze poziția României de aliat
militar, preluată de la generalul la căpătâiul căruia fac ei acum de gardă.
Din păcate, generalul Mihail Popescu a fost și penultimul șef al apărării
României pregătit din timp pentru această funcție și pentru funcția de membru
al Comitetului Militar al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord – NATO.
Numai domnia sa ar fi putut, iar acum nu mai poate să spună cât a suferit
văzând cum, în Regimul Băsescu, șefii Statului Major General au ajuns oameni
puși acolo pe cu totul alte criterii decât cele profesionale, ca să nu mai
vorbim de faptul că ei nu au avut și nu au habar de ceea ce înseamnă să stai pe
scaunul României în Consiliul Militar al NATO.
Din pacate pregatirea pe care a facut-o pentru aceasta functie,a fost insuficienta, nu l-a invatat sa stea deoparte de viata politica si nici de coruptie. Si uite asa, toata pregatirea a fost in zadar. Macar duce cu el in pamant rusinea unei condamnari . Dintre toti generalii condamnati poate a fost cel mai putin vinovat, dar asta e mai putin important acuma . Dumnezeu sa-l odihneasca!
RăspundețiȘtergereMarine, văd că ai o problemă cu generalii condamnați. În mod normal, ar fi trebuit să îți șterg acest comentariu, pentru că nu este deloc despre subiectul postării.
ȘtergereÎl las totuși aici, pentru că altfel nu pot să îți spun că este deosebit de păgubos să dai o valoare morală oricărei decizii judecătorești în România, indiferent dacă îți este favorabilă sau defavorabilă, câtă vreme este un fapt dovedit și statistic și caz cu caz că sistemul de justiție de la noi nu poate face dreptate.
Ca urmare, nu poți să ștergi cu buretele năclăit al justiției strâmbe românești realizările istorice ale unui general român, chiar dacă încerci cu disperare.
În ceea ce te privește pe tine personal, mă și uimește o asemenea încercare futilă, în condițiile în care ești un devotat al mareșalului Ion Antonescu, care, din punct de vedere al justiției românești, pe care o iei atât de mult în seamă, este un criminal de război și ar fi trebuit scos din cărțile de istorie, așa cum a fost scos din imaginea publică. Însă, la fel cum mareșalul Antonescu va rămâne în istorie, indiferent de ceea ce hotărăsc judecătorii săi în robă sau cei de pe stradă, tot așa va rămâne și generalul Mihail Popescu în aceeași istorie, ca primul șef al apărării României, indiferent de ce a făcut în viața lui și de ce ți se pare ție important să reținem despre el.
Oricum, subiectul articolului meu era despre omagierea generalului Mihail Popescu pentru ceea ce a făcut bine și nu despre ce zic unii că ar fi făcut rău. Dacă ai ceva comentarii la acest subiect, ești mai mult decât binevenit, Marine.
Pregatirea pentru intrarea in NATO a cerut un efort uriesesc, nu numai din pdv al resurselor, masurilor structurale fara precedent necesar a fi adoptate in timp relativ scurt si cerintelor de comunicare cu structurile specializate ale Aliantei. Fara un sef vizionar, animat permanent de curajul raspunderii si pragmatism, SMG nu ar fi reusit sa se pastreze ca forta motrice in procesele specifice PfP si, apoi, ale aderarii. In privinta implicarii militarilor in politica: daca generalii capabili nu se implica in tara asta, atunci ne vor conveni consecintele?!! Iar despre condamnare, s-ar putea sa citim peste ceva timp alte concluzii...
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru susținerea ideilor din articol și din comentariu!
ȘtergereGeneralul Popescu Mihail a fost unul dintre puţini oameni din Staff, pe care i-am văzut. L-am privit în ochi, şi am văzut un om bun!
RăspundețiȘtergereHari, îţi cer permisiunea să preiau articolul tău.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească.
Multumesc pentru atenție, Ifim! Desigur, poți să îl preiei. Trist însă că trebuie să abordăm un asemenea subiect.
ȘtergereFoarte trist!
ȘtergereNu scăpăm.
Frumuseţea şi bucuria este că trăim.
Acum.
Mă bucur să cred că eşti un prieten de-al meu!
Și eu mă bucur că sunt un prieten de-al tău.
ȘtergereBucurie! Întind un pic coarda: Trebuie să fii, automat, şi prietenul lui Baghi! :) Toate cele bune! :)
ȘtergerePăi, și sunt. Banghi are blogul semnalat pe aceasta pagina de mai bine de doi ani. Problema este ca eu am numai pisici, care sunt sterilizate si nu le pasa de motani :)
ȘtergereNici lui Baghi nu-i pasă de pisicile tale. :)
ȘtergereDa', putem fi buni prieteni! :)
Doar noi, așa, ca între băieți... desigur!
Ștergere