Nu știu dacă domnii
Băsescu Traian, președintele, și Ponta Victor, premierul României, aplică unul
din punctele faimosului lor pact de colaborare sau doar se întâmplă că mințile
lor gândesc la fel, atunci când, fiecare în parte, se arată campionul realizării
independenței
noastre energetice. De altfel, nu știu nici ce înțeleg acești doi domni
prin „independența energetică”, cum
nu știu nici la care „noi” se referă
ei, atunci când arată cui ar aparține această independență energetică.
Aș putea descrie ce înțeleg
eu prin independență energetică și a cui ar trebui să fie aceasta, numai că nu
contează nici măcar pentru mine ce înțeleg eu prin acest concept, ci doar ce
înțeleg înalții demnitari români, pentru că, pe baza acestei înțelegeri, iau ei
decizii care ne afectează viața, la propriu.
Cum respectivii domni vorbesc despre independența noastră energetică de
parcă am ști cu toții ce este aceea, nu îmi rămâne decât să vă destăinui la ce
înțeleg eu că se referă domniile lor.
Singurul concept de independență energetică vehiculat în
rândurile publicului românesc și, în consecință, având o accepțiune
generalizată, este cel propagat de Partidul Comunist Român, în frunte cu
secretarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, odată cu lansarea planului
de izolare economică a României, prin renunțarea la importurile multora
dintre serviciile și produsele vitale
economiei românești, inclusiv la cele de energie, în condițiile în care banii
pentru plata lor ar fi trebuit împrumutați, dar Republica Socialistă România voia
să scape de datoriile contractate anterior.
Sub pretextul renunțării la importurile de energie, ori cel al diminuării
lor semnificative, în plină „Epocă de Aur”, românii ajunseseră să se bucure de
lumină electrică în casele lor doar câteva ore pe zi. De fapt, se pare că
România apucase să vândă pe sume derizorii o parte din energia produsă în Țară,
pentru a plătii băncilor occidentale datoria acumulată de conducerea de partid
și de stat de atunci pentru experimente economice păguboase și aventuri de
capital îngropat în Africa și în alte părți ale Globului.
Este foarte probabil că domnul Băsescu Traian folosește conceptul de independență
energetică exact cu aceeași semnificație cu care a fost el folosit de
comuniștii regimului trecut. Această probabiltate mare este dată de faptul că
domnia sa s-a arătat nu numai un admirator al tovarășului Nicolae Ceaușescu,
dar și un apologet al regimului politic pe care acesta l-a patronat până la
schimbarea din decembrie 1989. Adică, domnul Băsescu nici nu știe să folosească
respectivul concept în alt fel sau cu un alt înțeles decât cel învățat pe
vremea când era un cadru de nădejde al Partidului Comunist Român, în creștere
și formare sub atenta îndrumare a structurilor specializate.
Nu la fel de clară este semnificația pe care domnul Ponta Victor o dă
aceluiași concept. Adică, este evident că domnia sa se ia după domnul Băsescu,
dar nu este clar de unde îi vine o asemenea abordare, când domnul Ponta se
laudă că era prea tânăr în Epoca Ceaușescu pentru a fi contaminat de conceptele
promovate de propaganda comunistă a vremi.
Putem însă observa că domnul Ponta se agață de independența energetică doar
când vrea să justifice decizia luată de domnia sa, ca premier ce se află,
pentru aprobarea explorării și exploatării unor zăcăminte de gaze de șist, în
diferite regiuni locuite ale României.
Adevărul este că tovarășii comuniști puteau să discute despre independența
noastră energetică, chiar dacă ea însemna, în practică, reducerea asigurării cu
energie la minimum existențial sau chiar sub acela, în loc să însemne creșterea
producției proprii de energie până la acoperirea tuturor cerințelor publice și
private. Pe vremea lor, a comuniștilor, prin „noi” se înțelegea
întreaga Românie, care era propietatea tuturor. Și a nimănui, din păcate.
Acum, nu mai știm cine sunt „noi” din sintagma independența noastră energetică uzitată de domnii Băsescu și Ponta. În
termeni de propietate, atât sursele de energie existente și cele potențiale
sunt private, cum privat este și consumul acestei energii, indiferent dacă ea arde
în industrie, servicii, agricultură sau acasă.
De exemplu, amintitele explorări și exploatări de gaze de șist sunt
plătite, plănuite și realizate de companii multinaționale, în care România nu
are niciun cuvânt de spus, cum este Chevron, cea ridicată în slăvi de domnul
Băsescu, pe vremea când domnul Ponta se afla în opoziție și, deci, își permitea
să se arate împotriva acestor explorări și exploatări. Iar unul dintre
principalii cunsumatori de energie este combinatul de alumină Alro de la
Slatina, proprietatea unor domni din Rusia, susținuți oarecum penal de domnul
Băsescu Traian, prin familia Cocoș-Udrea. În acest exemplu, independența noastră energetică ar însemna că rușii noștri de la Alro devin
independenți de gazele cumpătate de la rușii lor de la Gazprom pentru că vor
avea acces nelimitat la gazele americanilor de la Chevron, extrase,
prin fracturare, din pământul Țării noastre. În care pământ vor băga, în locul
gazelor, apa râurilor noastre, contaminată, desigur.
Ce ne mai rămâne nouă, cetățenilor români, să facem, într-un asemenea
exemplu? Ne mai rămâne să încasăm, prin Guvernul nostru, oarece bani mărunți,
rezultați din vânzarea în interior și în afară a gazelor americane din subsolul
românesc, bani cu care, ca pe vremea lui Ceaușescu, am putea plăti băncilor
străine împrumuturile contractate de Regimul Băsescu pentru te miri ce, numai
pentru bunăstarea noastră nu. Și, bineînțeles, să devenim independenți.
Energetic, desigur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu