Dacă domnul Băsescu
Traian, președintele parcă dintotdeauna și pentru vecie al României, ar fi
ținut cu tot dinadinsul să închidă postul de televiziune Antena 3, ar fi putut
face asta foarte ușor și rapid, prin simpla demisie a domniei sale din funcția
pe care o deține în stat, condimentată cu un ordin dat procuraturii proprii de
a-i cerceta propriile sale infracțiuni săvârșite mai demult sau mai de curând și
de a-l deferi justiției. Sau, pentru celeritate, ar fi putut să se declare
direct vinovat de tot ceea ce a făcut ilegal în ultimii 20 de ani și s-ar fi
prezentat direct la penitenciar, pentru penitență îndelungată și bine meritată.
Acesta ar fi fost cel mai
ușor și rapid mod de închidere a Antenei 3 deoarece postul de televiziune
respectiv și-a început existența și și-a bazat creșterea în audiență exclusiv pe
seama propagandei anti-băsescu. Deci, dacă subiectul activităților sale
televizistice ar fi dispărut, atunci ar fi rămas biata televiziune fără publicul
doritor de critici împotriva Băsescului și, în consecință, ar fi sucombat.
Numai că fereasta asta de oportunitate de care a beneficiat domnul Băsescu
s-a închis imediat după alegerile generale din decembrie 2012. Acum, dacă ar fi
să rămână Antena 3 fără obiect, ar trebui să își dea demisia și să se
autodenunțe o mulțime de guvernanți, începând cu domnul premier Ponta Victor și
continuând cu câțiva dintre vice-premierii săi, în frunte cu domnul Oprea
Gabriel, apoi ceva miniștri, o grămadă de parlamentari, mulți șefi ai
procurorilor, destui judecători de la înaltele curți și cam toți cei de la
Curtea Constituțională, adică domnii și doamnele care au fost dovediți de
Antena 3 că nu își respectă propriile angajamente pe baza cărora au dobândit
puterea în Țară și nici cerințele demnităților înalte în care fac orice altceva
decât ceea ce se așteaptă cetățenii de la ei să facă.
Acum este mult mai greu de închis Antena 3. Săltarea de pe stradă a unui
director de post de televiziune aparținând Trustului Intact și încarcerearea
lui pentru o lună, coroborată cu un atac fără precedent și fără limite de
decență la adresa Antenei 3, lansat de mai multe ziare și televiziuni care își
duc traiul din tot felul de subvenții, nu sunt altceva decât încercări stângace
dar tupeiste de a vedea dărâmat acest post, fără ca să înceteze, însă,
acțiunile celor care sunt arătați cu degetul de anteniști.
Mie îmi plac unii dintre realizatorii Antenei 3 și îmi displac alții.
Rezonez cu unele dintre ideile promovate de ei și sunt de cu totul altă părere
în multe dintre abordările lor. Mă bucură destul de rarele emisiuni
profesioniste, bazate pe jurnalismul de investigație sau pe atât de puțin
promovatul reportaj și trec repede pe alt program sau sting televizorul când
Antena 3 îmi propune șezători politice moderate de unii ca domnul director al
postului, care și-a atins autosuficiența cu mult înainte de a dobândi minimul
de pricepre despre cum trebuie să facă față camerei de luat vederi.
Sunt
însă sută la sută un susținător al existenței acestei televiziuni, pentru că nimeni
nu are dreptul sau motive, fie ele de orice natură, să bage pumnul în orice
gură a opiniei publice, mai ales atunci când aceasta este critică la adresa
guvernării.
„Mie îmi plac unii dintre realizatorii Antenei 3 și îmi displac alții. Rezonez cu unele dintre ideile promovate de ei și sunt de cu totul altă părere în multe dintre abordările lor.„
RăspundețiȘtergereTotal de acord!
Cred că m-am arătat mai mult favorabil decât defavorabil postului, deoarece am dat două exemple de emisiuni care îmi plac și doar unul de emisiune care nu îmi place.
ȘtergereA fost o vreme, când nu prea mă interesau alte posturi TV. Doar „antenele „contau.
RăspundețiȘtergereCu timpul,cam toate mă îndeamnă să rătăcesc telecomanda.
Dar sunt atâtea canale fără „știri” care pot trezi interesul unui intelectual veritabil, încât nici nu merită să rătăciți telecomanda.
Ștergere