duminică, 2 iunie 2013

Pofta bună

Deși nu îi zice în românește brunch, ca pe englezește, o masă de duminică pe la miezul zilei este totuși o îmbinare între micul dejun și prânz, așa cum englezescul breakfast, îmbinat cu englezescul lunch dă englezescul brunch.


Să zicem că o parte dintre spectatorii fideli ai postului de televiziune de știri Antena 3 combină uitatul la televizor cu masa de amiază devreme de duminică, la care se mai adaugă și o parte dintre spectatorii ocazionali sau întâmplători ai acestui post. Ei bine, duminică, 2 iunie 2012, pe la orele 12.07, în timp ce mâncau ce aveau ei pe masă și aflau de la televizor cum este cu imposibilitatea reformării sistemului de sănătate românesc, aproape complet distrus prin lipsă de doctori, de asistente, de infrastructură și de bani, acești spectatori au aflat că s-a produs o știre de senzație, ce a necesitat întreruperea cursului emisiunii respective și inserarea unui „braking news”, care, se pare, ar însemna pe românește că a dat știrea peste noi și nu mai avem răbdare să o aflăm.
La acea dată și oră, știrea care nu mai putea suferi amânare a fost că echipele de căutare în Râul Argeș au găsit o mână a femeii care fusese omorâtă, dezmembrată și decapitată, iar trupul membrele și capul îi fuseseră aruncate în acel râu, cu câteva zile înainte. Arătându-ne imagini de la locul căutărilor febrile ale echipei de căutare, știrea de „braking news” continuă cu punerea la curent a celor care nu știau despre ce caz de crimă și dezmembrare vorbim prin amintiriea faptului că, până acum, au fost găsite în apa râului și recuperate, pe lângă trupul propriuzis, unul din picioare, capul și așa mai departe.
Sincer, am oscilat între a vă relata cu cuvintele Antenei 3 această știre și între a o mai perifraza, în eventualitatea că îmi citiți scrierea tot în timpul mesei, deși nu este frumos să citești și să mănânci în același timp. Am optat pentru o variantă de mijloc, în care v-am relatat în sumar cele zise și arătate de Antena 3, pentru că, dacă ar fi fost să refac șocul propriuzis produs de această știre, mi-ar fi părut rău de dumneavoastră. Și așa, îmi cer scuze pentru descrierea macabră a situației.
Tot sincer, aveam vagi informații despre cazul respectiv, de la cineva care mi l-a relatat, nu pentru urâțenia sa șocantă, ci pentru mirarea că „autoritățile” au reușit să identifice foarte repede atât identitatea victimei cât și pe cea a presupusului criminal, în condițiile în care multe informații lipseau. Asta se întâmplase cu vreo trei zile mai devreme de duminica despre care povestesc. Deci, deși din punct de vedere criminalistic s-ar putea să fi fost o noutate că încă o bucată din victimă a fost identificată, din punct de vedere mediatic, după ce știi cine sunt și victima și agresorul și mai știi că acesta din urmă este deja prins și pus sub acuzate, numai o minte bolnavă, din studioul postului de televiziune respectiv ar mai putea crede că cineva ar fi atât de interesat de acest fapt, încât să lase și mâncare și tot, pentru a-l afla.
Desigur, într-un colectiv de televiziune normal, chiar dacă mintea unuia se dovedește a fi bolnavă, se găsesc alții, în special biata femeie ce trebuie să citească acea știre macabră și complet irelevantă, care să îi spună posesorului acelei minți că nu se face, că nu este vorba de o știre ci de o porcărie și că numai consumatorii de procării ar fi încântați să li se ofere așa ceva la acea oră. Sau, mai știi, odată cu presunile recente ale „justiției” exercitate asupra conducerii și patronatului Trustului Intact, din care face parte și Antena 3, s-o fi luat o hotărâre secretă de otevizare sau ertevizare a conținutului de știri al acestui post, așa că relatarea ca braking news a situației cu mâna din râu face parte din noua politică editorială.
Deoarece știrea și-a găsit locul pe ecran și a fost consistent condimentată cu detalii și rememorarea altor întâmplări scabroase legate de caz, fără însă a aminti însemnătatea sub-minoră a ei, nu putem zice că toate acele minți ce au contribuit la emiterea știrii sunt bolnave, ci că avem de-a face doar cu persoane complet neprofesioniste, care, în general, sunt prezențe obișnuite la posturile de televiziune gen tabloid, cum a fost OTV-ul domnului Dan Diaconescu (Direct) sau cum este RTV-ul domnului Ghiță. Este însă posibil să nu fie vorba despre o politică editorială propriuzisă, ci doar de faptul că cei de la conducerea Antenei 3 au lăsat tot felul de neaveniți să se ocupe de emisiuni duminica, pentru că nu și-au permis să își țină „vedetele” pe sticlă sau plasmă și pe timpul brunch-ului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu