Joi, 16 august 2012, Biroul de informare
publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie a fost împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice explicații
referitoare la „situaţia cauzelor constituite la nivel naţional pe
rolul unităţilor de parchet, privind desfăşurarea Referendumului din data de
29.07.2012”.
Acesta este un
document incredibil, în sinea lui. Fără să știm nimic despre „Referendumul din
data de 29.07.2012” și fără să știm că doamna Laura Codruța Kővesi este
procuror general iar domnul Daniel Morar este procuror șef la Direcția
Națională Anticorupție și tot nu ne-ar veni să credem că un asemenea text poate
emana de la o „instituție” a statului român, adică a unui stat european de facto
și de jure.
În
mare, Comunicatul Biroului de informare publică și relații cu presa spune patru
lucruri esențiale: în România, (1) Procuratura face ce vrea; (2) Procuratura nu
greșește niciodată; (3) Procuratura este instanță de judecată; și (4)
Procuratura este o putere intangibilă în stat.
Comunicatul
acesta începe prin a ne anunța că se va referi la „situația cauzelor”, dar nu o face. Trebuie să amintim noi, aici, că
„opinia publică” era interesată nu de situația cauzelor în lucru, ci de situațiile create de procurori ai
direcției șefite de domnul Morar, care umblă din poartă în poartă în mai multe
sate românești, pentru ca să îi vadă lumea și televiziunile cum iau ei la
anchetat oamenii simpli, în vârstă și fără apărare, pentru simplul fapt că au
dreptul la vot.
Despre
această situație inacceptabilă, comunicatul Ministerului Public ne spune,
textual, că ceea ce am văzut noi și ne-a revoltat sunt investigații ale unor „posibile fraude electorale”.
Noi,
oamenii normali și civilizați, cu carte de identitate scrisă în trei limbi,
dintre care două de circulație mondială, știam că procuratura investighează
fraude sau crime certe, care s-au produs evident și indubitabil, iar
investigația este menită dă ducă la identificarea posibililor făptași. Când
colo, comunicatul ne dezvăluie că procurorii au identificat deja făptașii și
martorii, urmând ca, prin „investigații”, să afle și ce „fraude” au comis
aceștia sau la ce fraude au fost martori.
Aceasta
este, evident, un autodenunț al abuzului săvârștit de Procuratură. Iar faptul
că este făcut, cu nonșalanță, printr-un document autentic, emis de doamna Kővesi,
cel mai înalt demnitar al Ministerului Public, ne arată că domniei sale și
subordonaților executanți nu le pasă de ceea ce credem și zicem noi, publicul, și
nici nu le este frică de vreo consecință a abuzurilor săvârșite și mărturisite
de ei.
După
care, în comunicat, urmează explicația cea mai aiuritoare a ceea ce am văzut
noi la televizor și a ceea ce au trăit bieții țărani pe pielea lor: „Pentru stabilirea situației de fapt e
necesară audierea persoanelor despre care există indicii că au fost trecute
fictiv în listele electorale permanente sau suplimentare, calitatea acestora
fiind de martor”.
Adică,
chiar dacă dumneavoastră nu ați avut nicio treabă cu întocmirea listelor
electorale, fie ele permanente sau suplimentare, pentru că nu sunteți angajat
nici al primăriei nici al biroului de evidența populației și nici nu ați fost
lăsat să înscrieți ceva pe acele liste, în ochii procuraturii sunteți „martor”
la „posibila fraudă electorală” despre care chiar să fi vrut nu aveți cum să
știți nimic.
Față
de enormitatea acestui argument, comunicatul procuraturii ne explică cât de
multă dreptate au avut procurorii să vă ancheteze, chiar și numai în calitate
de martor, prin faptul că „au avut indicii”!
De-adevăratelea,
procurorii au acționat la o comandă politică, cum rezultă din alte înscrisuri. Am
văzut la televizor cum alți „martori” nu s-au trezit cu procurorii la poartă
sau la ușă, ci au fost citați, conform procedurii, printr-un document scris.
Iar în acea citație este consemnat, negru pe alb, că „indiciul” este un „denunț
PDL”.
„Audierea martorilor s-a efectuat în
conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Potrivit art. 85 din
Codul procedură penală, înainte de a fi ascultat martorul depune jurământ
ținând mână pe cruce sau pe biblie.”
Așa argumentează comunicatul procuraturii situația incredibilă că oamenii erau
opriți pe stradă sau chemați la poartă și puși să jure pe Biblie că nu au făcut
nimic rău.
Dar,
scriind acest lucru, Procuratura ne mărturisește că se substitie instanței de
judecată, în sensul că ea însăși, prin procurorii de pe teren, stabilește cine
este vinovat sau nu, pe baza mărturiilor sub jurământ biblic.
Articolul
85 invocat spune clar că jurământul de martor se rostește „în fața instanței”
și nu în fața procurorului și agentului de poliție, cum a fost cazul pe timpul
situației discutate aici. Și este și normal să fie așa. Imaginați-vă că sunt și
martori ai opozanților procuraturii. Ei ar trebui să depună jurământ pe Biblie
în fața apărătorului acuzatului sau a acuzatului însuși, atunci când sunt
întrebați ce știu despre caz, înainte de apariția lor în fața instanței. Ceea
ce este, evident, absurd.
Numai
că întâmplarea asta cu bibliile, precum și argumentul „legal” prezentat în
comunicatul doamnei Kővesi, ne dezvăluie o stare deosebit de gravă. În mentalul
lor individual și colectiv, procurorii chiar cred că ei judecă faptele și
oamenii, nu că prezintă acele fapte și oameni instanțelor, pentru dreaptă
judecată.
Așa
ceva nu este de acceptat. Pentru că instanței i se înfățișază ambele părți,
acuzatul având dreptul la apărare și fiind considerat nevinovat până când
instanța nu stabilește altfel. Procurorului nu i se înfățișează nimeni. El doar
culege probe și construiește un caz pe care îl prezintă judecătorului pentru
hotărâre.
În
fine, „Ministerul Public cere reprezentanților celorlalte puteri să se abțină
de la declarații care ar putea fi interpretate ca presiuni la adresa
procurorilor”, se conclude în comunicat.
Adică,
ia nu vă mai băgați voi, președinte interimar, ministru de justiție,
parlamentari aflați în vacanță, în treburile „puterii” noastre!
Numai
că Ministerul Public nu este o putere decât în mintea doamnei Kővesi și a
patronului domniei sale, domnul Băsescu Traian, ca să poată vorbi de „celelalte
puteri”. Probabil, s-au gândit la formula constituțională a celor trei puteri
ale statului, cea legislativă, cea executivă și cea judecătorească și, într-un
fel de confuzie autoindusă, au crezut că Ministerul Public este una dintre
acestea, cel mai probabil, cea judecătorească.
Numai
că nu este așa. Procurorii sunt doar niște avocați angajați de public să îi
servească cauza, așa cum zice și numele ministerului de unde își primesc ei
lefurile de bugetari. Este drept că, intenționat, se menține o confuzie
generalizată că ei, procurorii, ar fi magistrați, la fel ca judecătorii, deoarece
fac parte din Consiliul Superior al Magistraturii. O simplă citire a
Constituției îi poate însă lămuri că locul lor nu este între puterile statului.
De
aceea am vorbit de abuzul de procuratură și nu de abuzul de putere al
procuraturii. Iar, când acest abuz capătă forme de forță, el devine complet
ilegitim și i se poate răspunde tot cu forța. Doar că una mai mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu