Cum am fost invalidat

De ieri, 21 august 2012, eu sunt un cetățean român invalidat. Acest lucru este extrem de grav, deoarece este vorba de negarea dreptului meu de a fi suveran în România, alături de ceilalți membri ai poporului meu, și de a-mi manifesta voința mea suverană prin referendum național. Mai mult, invalidarea mea s-a produs printr-un gest de forță.

În contextul luptei politice pentru putere, dusă atât în litera cât și la marginea legii, așa numita „clasă politică” s-a polarizat, în ultimii trei ani. Unul din poli a decis suspendarea președintelui României, domnul Băsescu Traian, conducătorul și exponentul celuilalt pol politic, și mi-a propus mie, cetățeanului român, să mă pronunț asupra demiterii sale prin referendumul organizat la 29 iulie 2012.

Ceea ce am făcut, împreună cu opt milioane și jumătate de concetățeni. Dintre aceștia, aproape șapte milioane și jumătate ne-am exprimat voința suverană ca domnul Băsescu să nu mai fie președintele României.

Fiind suverană această voință, nici nu trebuie să ne justificăm de ce vrem această demitere. Totuși, amintesc aici că domnul Băsescu Traian a fost cel mai de rușine reprezentant al românilor din toate timpurile, că și-a arogat, pe nedrept și neconstituțional, titlul de „șef al statului” prevăzut în Constituția lui Ceaușescu, abolită încă din 1991, în contextul în care a făcut o propagandă deșănțată și penală în vederea instaurării statului totalitar.

Ca președinte, domnul Băsescu s-a bazat exclusiv pe trei surse de putere, respectiv pe propiul partid de care nu s-a separat așa cum i-a cerut, expres, Constituția, pe serviciile secrete și procurori, în care și-a promovat oamenii de casă și prin care controlează și o bună parte din crima organizată și corupția de stat din România, precum și pe sprijinul extern, pe care l-a cumpărat cu un servilism scârbos și cu vânzarea Țării mai pe nimic, în interes strict personal sau de gașcă. Cu aceste lucruri eu nu am fost de acord și am dorit separarea domniei sale de aceste surse de putere, cu care mi-a făcut numai rău.

Președintele suspendat Băsescu a fost acuzat de fapte penale săvârșite înainte de a ajunge să șadă în fotoliul prezidențial și a comis fapte penale pe timpul mandatelor sale, de multe ori în văzul lumii. Cum nu mi-a plăcut niciodată să fiu asociat cu un infractor, am dorit ca domnul Băsescu să plece și să se ducă unde merită să ajungă, în această calitate penală.

Profitând de incapacitatea domnilor de la Uniunea Social Liberală, aflați la puterea parlamentară și executivă, de a guverna cu verticalitate națională, susținătorii externi ai domnului Băsescu și slugile interne ale acestuia au încercat să mă dezbrace de calitatea de membru al poporului suveran decum s-a pus problema referendumului pentru demitere. În speranața că multe milioane nu vor veni la vot, din diferite motive, Curtea Constituțională a României a propus, străinii au susținut și puterea uselistă a aprobat un cvorum pentru validarea referendumului național.

Astfel, așa cum am arătat chiar din acel moment Curții Constituționale, aceasta a gândit că eu pot să îmi exercit dreptul meu de a mă pronunța suveran pe o problemă de interes național prin referendum numai și numai dacă alți concetățeni aleg să își exercite același drept. Dacă unii dintre ei nu vor, chiar dacă eu vreau, nu pot să îmi exercit acest drept, pentru că nu am cvorum.

La această observație, Curtea mi-a răspuns prin explicația că „Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică.”

Am pus întregul citat din motivația deciziei din 3 august 2012 a Curții, pentru ca să vedeți că, de fiecare dată când se referă la absenți, aceasta vorbește de „alegere”, de „voință politică” sau de „opțiune politică” de a nu participa. Prin aceasta, a exclus, deliberat, situația când cei absenți nu au putut participa, din varii motive, cum ar fi că sunt morți ori plecați în străinătate, cu treburi sau în vacanță.

Poate aceștia ar fi ales să vină la vot, ar fi voit să voteze sau ar fi avut opțiunea de a se exprima la referendum prin ștampilă, dar nu au putut. Cum poate cineva să știe câți sunt aceștia și să îi separe de cei ce au ales să își exprime voința politică prin neparticiparea la referendum, indicând astfel opțiunea lor în favoarea... cui?

Pentru că aici este următoarea nedumerire constituțională. De ce se consideră, automat, că absenții de la reverendum au fost în favoarea cuiva, de exemplu a domnului Băsescu? Pentru că așa a zis domnia sa la televizor, din ușa garajului?

Dacă au uitat domnii și doamnele curteni constituționali, ar trebui ca occidentalii preocupați de soarta democrației să le reamintească că există și forma de exprimare a voinței politice prin tăcere. Adică, dacă nu mă pronunț asupra unei probleme, într-un anumit termen, înseamnă că sunt pentru acea propunere și nu împotriva ei. Această formă este practicată și în Parlamentul României, iar asocierea ei cu absenteismul la referendum este la fel de validă ca orice altă interpretare a acestui absenteism.

I-am scris domnului comisar șef Barroso, de la Bruxelles, susținătorul ardent în Comisia Europeană a democrației în România, cerându-i să îi atragă, public, atenția domnului Băsescu Traian să nu joace cartea absenteismului, pentru că nu este nici legală, nici morală și nici democratică. Contaminat de practicile publice românești, acest comisar plătit din banii mei a preferat să tacă, deși legea îl obligă să îmi răspundă, chiar dacă nu ar fi făcut ce i-am cerut eu. Deocamdată.

Toate acestea s-au petrecut înainte de data de 21 august 2012. În acea zi, Curtea Constituțională a României a decis, cu majoritate de șase la trei curteni, că procedura pentru referendumul național pentru demiterea președintelui României, domnul Băsescu Traian, a fost respectată și a invalidat acest referendum, deoarece nu s-a depășit, la vot, pragul de jumătate dintre cei înscriși pe listele electorale.

Mai mult, după invalidare, Curtea a mai decis ca domnul Băsescu Traian să revină în funcția de președinte al României, ca și când acesta ar fi câștigat referendumul. Asta, pe când domnia sa a pierdut acest referendum, după toate datele, cu scorul de 11,15 la 87,52.

Abia acum, prin această decizie de invalidare, însoțită de o interpretare abuzivă și în forță a rezultatelor referenumului, pot spune că poporul din care fac parte nu mai este suveran la el acasă, în România.

Și a fost deposedat de această suveranitate tocmai de Curtea Constituțională a României, care, în pofida acestei legi fundamentale, a decis să exercite ea, prin șase dintre curteni, suveranitatea în nume propriu.

Pentru a nu fi dubii, iată textul la care am făcut referință mai sus: „Suveranitatea. Articolul 2. (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”

Ce îmi rămâne de făcut?

Două lucruri sunt esențiale și urgente. Primul este să îmi recapăt suveranitatea confiscată de Curtea Constituțională, iar al doilea este să îi pedepsesc pe cei ce au atentat la această suveranitate, pentru ca nici ei, nici alții să nu poată să o mai facă în viitor.

Sunt mai multe căi de recâștigare a suveranității poporului. Prima este cea neviolentă, prin acțiunea „organelor sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte”, cum spune Constituția. Adică, prin Parlamentul României.

Acesta va trebui să ia notă de toate cele ce s-au întâmplat cât timp a fost în vacanță, inclusiv de decizia Curții Constituționale a României din 21 august 2012.

Referitor la aceasta, Parlamentul, care exercită suveranitatea în numele meu, trebuie să vadă că interpretarea dată de Curte rezultatelor referendumului este abuzivă, neconstituțională și părtinitoare, adică în favoarea domnului Băsescu Traian.

Pornind de al acest ultim aspect, Parlamentul trebuie să se întrebe cum au ajuns curtenii constituționali să voteze în favoarea acestui domn, în condițiile în care referendumul, indiferent de cvorum, a fost masiv împotriva lui?

Este imperios necesar ca, înainte de a se pronunța asupra deciziei Curții, Parlamentul să fie satisfăcut că nu s-au exercitat niciun fel de presiuni sau constrângeri asupra curtenilor care au votat într-un fel sau altul. Atât americanii cât și europenii și-au exprimat foarte public îngrijorarea că se petrec astfel de presiuni și constrângeri asupra Curți Constituționale. Ca parteneri strategici, ei merită un răspuns satisfăcător din partea reprezentanților poporului.

O anchetă parlamentară serioasă și profundă ar trebui să pornească de la faptul că cel puțin o membră a Curții a anunțat că a primit amenințări și că a votat nu pe bază de convingere juridică și conștiință liberă, ci pe bază de frică să nu ajungă la pușcărie.

În condițiile în care se va constata că s-au făcut presiuni asupra curtenilor constituționali, toți cei vinovați vor trebui imediat deferiți justiției, iar decizia Curții trebuie invalidată, ca nefiind una liberă, ci constrânsă, deci ilegală.