Luptăm până la unu

Prin anii 1980, îndeplineam funcția de ofițer cu informarea, la Comandamentul Aviației Miliare. Aceasta presupunea să știu cam tot ce se întâmpla în Aviație și să îi informez pe generalii din conducere, precum și pe cei din Ministerul Apărării Naționale, adică, din eșalonul superior. La un moment dat, a sunat telefonul și cineva din minister m-a întrebat câți dintre miliarii în termen, de ciclul doi, au primit titlul de militari de frunte.

L-am rugat pe respectivul tovarăș să rămână la telefon, până găsesc datele cerute. În timp ce omul aștepta cuminte, m-am uitat câți militari de ciclul doi aveam în Aviația Militară, apoi am înmulțit cifra respectivă cu 0,91 și i-am comunicat solicitantului cifra rezultată. Acesta mi-a mulțumit și a închis.

După vreo trei ore, mă sună omologul meu, ofițerul cu informarea de la Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului. Omul era disperat.

De unde ai știut câți militari de frunte aveți, pe cicluri de intrucție? m-a întrebat el revoltat și perplex. Eu nu am asemenea date și îmi ia o zi întreagă să le adun din teritoriu, de la divizii și regimente, ca să nu mai vorbesc de la micile unități! se plânge el. Iar cei din minister mi te-au dat de exemplu că tu le-ai spus pe loc cum stă cazul și m-au certat că eu nu sunt bun de nimic.

La care, eu am închis telefonul și m-am dus până la el la birou, pentru că lucram în aceiași curte și, acolo, i-am arătat secretul meu.

Câți militari de ciclul doi aveți? Asta era o întrebare la care știa răspunsul. Acum, înmuțește acest număr cu 0,9, l-am îndemnat eu. Ei bine, acesta este numărul pe care îl așteaptă ăia la minister!

Amicul a rămas cu gura căscată. Cum adică?! Nu i-ai numărat?!

Desigur, nu! Evidența lor se ține doar la nivel de companie, într-un registru. Nici batalionul, nici regimentul, nici divizia nu are un registru în care să centralizeze asemenea date. Și mai știm că marea majoritate a celor din ciclul doi sunt deja militari de frunte, că nu costă bani și insigna este frumoasă, așa că se acordă cu mare larghețe. Astfel, am ajuns la 90 la sută. În tot cazul, dacă cineva contestă această cifră „centralizată” la nivel de comandament, nu are decât să meargă să îi numere, companie cu companie! am concluzionat eu.

Întâmplarea asta mi-a revenit în memorie pe când asistam la penibilitatea cu calcularea cvorumului pentru validarea referendumului național privind demiterea președintelui României, domnul Băsescu Traian, din 29 iulie 2012.

Practic, domnul Victor Ponta, în calitate de prim ministru al României, trebuia să organizeze acest referendum într-o formulă foarte simplă, care începea cu numărarea celor ce ar fi trebuit trecuți pe listele electorale permanete.

În loc să facă actualizarea acelor liste, domnul Rus Ioan, pe atunci ministrul de interne, a pronunțat o cifră total nerealistă și evident neadevărată, dar conformă cu o înșelăciune mai veche, de umflare în scripte a electoratului permanent, prin care s-au înființat mai multe posturi de consilieri județeni și chiar locali, precum și mult mai multe locuri de parlamentari și europarlamentari decât ar fi fost corect să fie, raportat la populația băștinașă.

Această cifră ar fi fost irelevantă, la fel ca cea a militarilor de frunte din anecdota mea, dacă, la un moment dat, pe timpul pregătirii referendumului, puterea politică majoritară în Parlament și reprezentată de domnul Crin Antonescu, președintele interimar al României și de domnul prim-ministru Victor Ponta nu ar fi introdus condiția de cvorum pentru validarea rezultatelor referendumului despre care vorbim aici. Oricât de absurdă și de nedemocratică este această condiție, ea a devenit normă legală, iar unde-i lege nu-i tocmeală, nu-i așa?

În loc să sacrifice toate acele avantaje necuvenite, însumând zeci de milioane de euro, obținute de diferiți domni și doamne ce s-au văzut în fotolii de reprezentanți sau în scaune de ajutoare ale acestor reprezentanți locali, naționali și europeni, și să actualizeze listele electorale permanente, în sensul ca acestea să reflecte realitatea, domnii de la puterea politică din România au preferat să mintă în continuare că suntem mai mulți decât suntem.

Deci, politicienii noștri au preferat să rămână cu ce furaseră până atunci cu toții, putere și opoziție la un loc, și să mimeze doar că vor să facă o curățenie demult așteptată în Palatul Cotroceni, unde se instalase domnul Băsescu Traian ca președinte de Țară și de unde ne făcea de râs, în loc să ne reprezinte, de unde încurca treburile Țării, în loc să realizeze un echilibru între puterile acesteia, de unde a jignit, a conspirat, a șantajat și a amenințat într-una și unde a continuat să comită infracțiuni nesancționate de procurorii pe care tot domnia sa i-a pus în funcții.

Probabil, cu un colț al minții, au sperat că românii se vor mobiliza într-un număr atât de mare încât chiar vor realiza cvorumul absurd și nedemocratic stabilit de domnii Antonescu și Ponta. Dar nu a fost așa. Deabia opt milioane și ceva de alegători s-au prezentat la referendum, pe când, conform cifrelor umflate, ar fi trebuit să se prezinte peste nouă milioane jumătate de votanți reali, în carne și oase.

Merită menționat și faptul că, pe timpul campaniei electorale pentru referendum, acești doi domni au ținut morțiș să transmită poporului că cine votează DA, adică pentru demiterea președintelui Băsescu, votează pentru Uniunea Social Democratică - USL, formațiunea politică pe care cei doi o conduc, alături de un al treilea domn Constantin.  Prin acest mesaj, au îndepărtat de la vot exact diferența dintre cei ce au votat și cei necesari pentru validarea referendumului prin cvorum, pentru că există milioane de români care n-ar vota niciodată cu USL, dar ar fi dorit ca domnul Băsescu să plece din funcția pe care nu o merită. Lucru clar indicat de toate sondajele de opinie anterioare suspendării băsescului.

Pentru a avea succes prin invalidarea referendumului, domnul Băsescu nu a avut altceva de făcut decât să țină departe de urne un milion de votanți, fiind ajutat în această sarcină și de propaganda stângace a USL. Pe de cealaltă parte, prin auto-impunerea cvorumului, USL și-a stabilit obiectivul imposibil de a aduce nouă milioane și jumătate de cetățeni români la referendum.

În aceste condiții, referendumul pentru demiterea domnului Băsescu din funcția de președinte al României ar fi trebuit invalidat, a doua zi, pentru că nu s-au prezentat suficient de mulți români la vot.

De ce nu s-a făcut asta? Pentru simplul fapt că 7,4 milioane de cetățeni s-au pronunțat pentru demitere. Iar acești șapte milioane jumătate au devenit o forță nedorită și neașteptată în lupta politică pentru acapararea puterii în stat.

Tabăra băsistă s-a înfricoșat, pe bună dreptate, de atâtea milioane de votanți împotriva leaderului Băsescu Traian. Un asemenea număr arată că domnul Băsescu și compania sunt mult mai urâți de popor decât credeau băsiștii, ceea ce înseamnă că, pierzând imunitățile și protecțiile de toate felurile, construite cu migală în cei opt ani de guvernare defectuoasă, ei vor fi pierduți, cu toții. Nu numai că nu vor mai avea privilegiile și sinecurile prin care sug acum din țâța banului public, dar se văd deja judecați și condamnați pentru faptele lor penale.

De aceea, Curtea Constituțională a României a fost constrânsă la o amânare a pronunțării, pentru a da timp taberei domnului Băsescu să se organizeze și să contracareze puterea acestei imense mulțimi de votanți. Se pare că timpul stabilit inițial a fost calculat prea generos, astfel încât, la cererea aceleiași tabere, el a fost micșorat de două ori, cu câte zece zile de fiecare dată.

O temă serioasă de campanie post-referendum a devenit discreditarea acestor 7,4 milioane. Băsiștii le-au spus americanilor că sunt, de fapt, doar vreo cinci milioane, restul fiind un furt electoral, cu „softul de la Serviciul de Telecomunicații Speciale.” Și din acele cinci milioane, mulți au votat multiplu, cum au descoperit ei într-o comună, unde au votat 106 la sută! Adică, dacă scădem și votul multiplu, mai rămân vreo patru milioane. Din aceste patru, vreo două au fost obligate sau chiar constrânse să meargă la vot, cum a văzut toată lumea că le mâna din frunte domnul Mazăre de la Constanța pe niște fete frumoase și nehotărâte să voteze sau nu.

Nu mai rămân decât niște elemente nocive, care au participat activ la lovitura de stat de îndepărtare prin forță a domnului Băsescu din tronul prezidențial. Aceștia toți vor fi identificați de serviciile secrete, vor fi interogați și cercetați de procurorii veșnicului domn Morar, cel prelungit la nesfârșit de doamna procuror general Kővesi, la ordinul expres și public al excelenței sale, domnul ambasador al Statelor Unite la București și vor fi condamnați de Justiția Română, cea apărată aprig de doamna Macovei Monica, „cel mai influent român în Europa” și mentorul ambasadorului îndrăgostit de domnul Morar.

De partea cealaltă a baricadei, domnii de la USL au încercat imediat să confiște această forță în folosul lor. Domnii Antonescu și Ponta s-au declarat „apărătorii” votului dat de aceste milioane. Ba, mai mult, au „hotărât” că ele sunt majoritare în raport cu cetățenii români cu drept de vot înscriși pe listele electorale permanente.

Numai că nu sunt. Pe listele electorale permanente sunt mult mai multe persoane decât realitatea. Numai că acum nu mai contează câte dintre acestea nu mai sunt în viață sau nu mai locuiesc permanent în localitatea unde s-a întocmit lista. Ceea ce contează este că acestea sunt listele. Ele au fost folosite la referendum ca și când ar fi fost actualizate, ceea ce face cvorumul să nu fie atins.

De când s-a amânat invalidarea referendumului pentru frăgezirea milioanelor de votanți anti-băsiști, domnii de la guvern, sprijiniți de președintele interimar, cu o stângăcie și un penibilism teribil, tot încearcă să umble la aceste liste, doar-doar le vor putea schimba, pentru a arăta altfel.

Din păcate, toate cele trei variante de decizie a Curții Constituționale a României le sunt defavorabile.

Curtea poate invalida referendumul pentru că nu s-a atins cvorumul legal. Calcularea acestui cvorum nu se poate face, conform legii, decât pe baza listelor electorale permanente, așa cum au fost ele folosite la referendum.

Dacă se constată că listele folosite la referendum nu conțin date reale și adevărate, că ele sunt pline de persoane ce nu ar fi trebuit să fie înscrise acolo, atunci Curtea poate să spună că referendumul nu a fost corect organizat și să decidă anularea sa.

În fine, Curtea poate să constate că nu satisface condiția de majoritate șase la trei pentru luarea unei decizii de invalidare sau validare a referendumului și să comunice această constatare Parlamentului.

Singurul lucru pe care Curtea nu poate să îl facă este să valideze referendumul, deoarece legea este clară, iar cei care l-au organizat nu au ținut seama de prevederile ei, mai ales în ceea ce privește actualizarea listelor electorale permanente în termenul prevăzut de acea lege.

Astfel, domnii Antonescu și Ponta dau toate semnele că vor pierde în demersurile lor, stângace, de demitere a președintelui suspendat, pe când domnul Băsescu și acoliții sunt ca și câștigători.

Un comandant priceput își dă seama devreme când o bătălie este pierdută. El se oprește la timp, se retrage, se regrupează și se pregătește pentru următoarea confruntare. Un comandant nepriceput continuă lupta până la ultimul oștean, în speranța deșartă că, doar-doar, se va întâmpla o minune și greșelile făcute de el până atunci vor fi îndreptate.

Asta, în ceea ce privește confruntarea pentru putere între useliști și băsiști.

Dar mai este o altă luptă în plină desfășurare. Cea între cei șapte milioane și jumătate de votanți reali și hotărâți să îndrepte lucrurile stricate din România și toți cei care îi vor distruși, dispersați, intimidați, minimizați și vlăguiți, pentru ca nu cumva să mai reprezinte o forță de temut în Țară.

În această luptă victoria nu este încă decisă nici de o parte și nici de cealaltă parte.

Frumusețea situației este că e suficient ca cei șapte milioane de români să facă un singur gest de forță pentru ca toate stratagemele, conspirațiile, acțiunile de intimidare, propaganda deșănțată, amenințările cu războiul civil și altele asemenea să devină insignifiante. Cum ar fi, de exemplu, să se exprime în piață, să îi vadă lumea că sunt și câți sunt ei, cetățenii români adevărați.