După sfârșitul războiului
rece și, implicit, după colapsul Uniunii Sovietice, părerea unanimă a
strategilor și analiștilor adevărați a fost că un război de invazie în Europa
nu poate avea loc într-un viitor previzibil. Această părere și-a găsit un loc
de frunte în strategiile de securitate națională sau internațională ale
majorității statelor europene și NATO, adică în politicile și planurile
strategice de apărare, care au păstrat același pronostic și pentru primele
decenii al Secolului 21.
Când Federația Rusă a
invadat, efectiv și militar, Georgia, acum patru ani, aceiași strategi și
analiști au zis că acel episod nu infirma, de fapt, predicția lor. În spiritul
metodologic al geografiei politice, au recunoscut că nici nu se gândiseră că
Georgia ar face parte din Europa despre care vorbeau ei. Adică, părerea lor poate
rămâne valabilă, dar pentru alte nații, mai europene decât restul Europei de la
Atlantic la Munții Urali. De data asta, Statele Baltice nu i-au mai crezut și
și-au luat ce măsuri au crezut ele de cuviință, în cadrul NATO, pentru ca
niciodată Rusia, sau oricine altcineva, să nu le mai poată invada.
Nimeni nu s-a preocupat și, se pare, nu se preocupă nici în prezent să
prezică dacă un război civil este posibil sau nu în Europa, în viitorul
previzibl. Pur și simplu, un asemena subiect nu se găsește pe nicio agendă de
dezbateri de securitate națională și internațională.
Asta, până la domnul Băsescu Traian. Desigur, deocamdată, domnia sa a
introdus doar subiectul loviturii de stat în discursul public european, dar cei
care se pricep la domeniu știu că orice lovitură de stat, dacă rămâne
nefinalizată, într-un sens ori în celălalt, duce la un război civil. Deci,
pasul următor loviturii de stat băsesciene ar putea fi un războiul civil în
România.
În succesiune istorică, de când a dobândit cel de-al doilea mandat, în
decembrie 2009, domnul Băsescu a tot încercat să își consolideze Regimul ce îi
poartă numele prin controlul absolut asupra Parlamentului, Guvernului și
Justiției. Când, datorită extrem de proastei guvernări și sub presiunea străzii,
a trebuit să renunțe la Guvernul Boc, a încercat menținerea controlului prin
instituirea Guvernului Ungureanu.
Acest Guvern Ungureanu a căzut în mod neașteptat și deosebit de repede de
la investire, prin trădarea dezertorilor din Parlament ai domnului „general”
Oprea, care au primit la schimb o alianță fermă și bătută în cuiele
tribunalului cu partidul domnului premier Ponta, precum și posibile garanții că
nu vor păți nimic în urma auditului asupra propriei lor participări la
guvernarea Boc-Ungureanu.
La acel moment, domnul Băsescu era încă asigurat că își păstrează fotoliul
prezidențial, prin controlul menținut asupra celor două camere ale
Parlamentului, Curții Constituționale, Parchetului și serviciilor secrete. De
aceea, l-a nominalizat pe domnul Ponta premier, cu scopul declarat și vizibil
de a-l compromite, de a-i arunca în spate toate efectele negative ale proastei
guvernări bociste și de a-l sacrifica la momentul oportun, inclusiv prin acuze
de corupție electorală, deoarece acest Guvern Ponta a fost organizatorul
alegerilor locale din iunie și va fi organizatorul celor generale din
toamnă-iarnă.
La sfârșitul lunii mai, era deja evident că orice încercare de deposedare a
domnului Băsescu de pârghiile de control ale acestor „instituții” ale statului
român nu se poate face altfel decât prin forță, pentru că domnul Băsescu a
refuzat cu obstinație și înverșunare să renunțe la ceea ce ținea în pumnul
strâns.
De aceea, o lună și ceva mai târziu, suspendarea domniei sale cu forța
majorității parlamentare a fost etichetată ca lovitură de stat.
În momentul de față, domnul Băsescu nu mai are controlul asupra Guvernului
și Parlamentului. Pentru perioada cât este suspendat din funcția de președinte
al României, nu mai are nici controlul formal asupra serviciilor secrete și
Armatei. Însă, domnia sa păstrează controlul politic asupra Partidului său,
Democrat Liberal, și asupra tuturor celor aflați în demnități publice, numiți
de dânsul, fie formal ori informal, dar ale căror dosare le are sub pernă. Și
mai are domnul Băsescu controlul informal asupra doamnei Kővesi și domnului
Morar de la Procuratură, ceea ce nu este puțin lucru.
Este extrem de puțin credibil că domnul Băsescu va sta și va aștepta
liniștit rezultatul referendumului de duminică, 29 iulie 2012.
Sunt convins că și-a pregătit deja pașii următori. Dacă, până în prezent, a
acționat mai mult pentru minimizarea dezastrului politic în care se află și
pentru menținerea sa ca jucător în meciul referendumului, poziția domniei sale
se va schimba radical odată cu anunțarea rezultatelor votului.
Dacă acest rezultat îi va fi cât de cât favorabil, în sensul că îi va permite
să revină la Cotroceni, următorii pași băsiști vor fi să recâștige cât mai mult
din controlul pierdut asupra „instituțiilor” statului.
Prin serviciile secrete, reintrate formal sub comanda sa, precum și prin
procurorii controlabili, va exercita o presiune extremă asupra unui număr
suficient de mare de parlamentari pentru a răsturna majoritatea actuală, chiar
înainte de alegerile generale. Acești parlamentari movibili sunt de două
categorii: cei controlați de diferite servicii ce le-au conferit grade militare
la vedere sau în taină, precum și cei corupți, șantajabili sau chiar mafioți.
Deci, la începerea noii sesiuni parlamentare, în toamnă, cele două Camere vor
fi din nou sub controlul său. Cu siguranță, președintele Senatului va fi din
nou schimbat. Domnului Antonescu i se va cere demisia din toate funcțiile
politice, conform propriei promisiuni, deși a fost una nuanțată, iar acesta
va fi înlocuit cu un exponent al noii majorități băsiste.
Nu cred că domnul Băsescu va dori schimbarea Guvernului Ponta. S-ar putea
să fie mult mai mulțumit să îl aibă pe domnul Ponta adversar declarat, să își
bată în continuare joc de domnia sa în public și să îl încurce cât se poate de
grav în actul de guvernare, ca să aibă de ce să îl arate cu degetul și să îi
pună în seamă tot ceea ce merge prost în România. Astfel, va lovi în plin Uniuniea
Social Liberală, care nu trebuie să mai rămână unită până la alegeri, în nici
un chip.
Rezultatele scontante ale unui asemena comportament vor fi consolidarea
puterii băsiste în stat, reconfirmarea dominației sale ca o garanție supremă a
continuării fără teamă a spolierii Țării și ridicarea partidului domniei sale în
alegeri la un scor ce îi va permite să redobândească frâieie guvernării.
Dacă va pierde referendumul, indiferent la ce scor și în ce condiții, va fi
pentru prima dată când domnul Băsescu pierde niște alegeri. Deci, nu există
precedent din care să deducem cum s-ar comporta domnia sa într-o asemena situație. Dar,
comportamentul său de până acum ne face să credem că domnul Băsescu nu este
gata să accepte un asemena rezultat.
Cel mai probabil, va contesta validitatea referendumului fie pe motiv de
prezență, în condițiile în care „totalul cetățenilor români cu drept de vot”
din care se calculează majoritatea pentru validare este o cifră aleatoare și
interpretabilă, fie pe motiv de furt electoral, în cantități de două-trei
milioane de voturi. Această supoziție se bazează pe temele deja introduse în
discuția publică de domnul Băsescu însuși și partidul domniei sale.
Este foarte credibil că, în asemenea condiții, toți parlamentarii băsiști,
precum și mulți demnitari și funcționari cu rang înalt vor declara, la rândul
lor, că nu recunosc rezultatele „viciate” ale referendumului și că, pentru ei
și „instituțiile” în fruntea cărora se află, domnul Băsescu rămâne președintele
României.
Acesta ar fi, deja un război civil, numai că unul rece. Baricadați la
propriu în sedii și birouri, sau doar la figurat, ascunzând ștampila în
buzunar, când pleacă acasă, acești demnitari se vor constitui într-o tabără
băsistă de luptă și rezistență. Interesant va fi să vedem cum va arăta o
asemena rezistență în teritoriu. Probabil că Județul Alba va pleca să lupte în
munți și îi va invita și pe cei din Arad să i se alăture, pe când primăriile
băsisto-pedeliste vor instala sârmă ghimpată în jurul clădirilor. Violențele
vor fi mai mult verbale, dar nu sunt excluse nici unele îmbrânceli.
Acum se va vedea și rostul cel adevărat al avansărilor în grade militare
ale politicienilor civili. Mulți dintre ei sunt ori erau primari de orașe și
comune. Aceștia își vor pune uniformele și vor deveni „warlords” sau „boieri ai războiului”, fiecare colonel comandând cel
puțin o grupă de opt pușcași. Nu contează dacă puștile sunt de vânătoare sau
carabine fără muniție. Contează controlul militarizat al teritoriului. Nimeni nu
va mai putea circula fără să fie controlat sau controlată la punctele de
trecere. Cred că domnul general cu două stele, plutonierul-primar de la
Sectorul 2 al Capitalei ar putea să comande chiar și o companie de aproape o
sută de voluntari înarmați cu cozi de lopată.
Făcând bravadă militară, aceștia și alții ca ei, cum sunt cei din presă,
contează foarte mult pe faptul că adevărații militari, care ar putea să îi pună
la punct și la locul lor, nu prea mai există. Cei activi de astăzi sunt, în
marea lor majoritate, slab pregătiți, prost dotați și total nemotivați să lupte
împotriva altor concetățeni pentru puterea în stat, care nici măcar
nu mai este al lor, ei fiind simpli mercenari. Cei în rezervă au grija zilei de
mâine și nu le vine să o sacrifice pe altarul patriotismului politic.
În negocierile ce vor urma cu necesitate între Guvern și băsiști, se vor
aduce foarte repede în discuție și anumite variante de compromis. De exemplu, s-ar
putea propune ca domnul Băsescu să fie, în continuare, președinte, dar nu al
întregii Românii, ci doar a unei părți, cum ar fi Republica Federativă Moldova,
care să cuprindă, la un loc, provincia românească și republica cu același nume,
precum și alte teritorii locuite de moldoveni, mai la est, la nord și la sud de
actualele granițe politice. Sau, președinte al Republicii Moților, formată pe
teritoriul actualelor județe Alba și Arad, unde ar fi ales cu o majoritate
covârșitoare de voturi.
Mai sunt multe de speculat într-un asemena scenariu, foarte plauzibil, de
alfel.
Concluzia este că, oricât de departe ne-am duce cu gândul, indiferent de
rezultatul votului la referendumul de demitere al președintelui Băsescu Traian
și în orice direcție s-ar porni România începând cu 30 iulie 2012, viitorul
imediat al nației noastre este extrem de sumbru. Vinovații aparenți sunt deja
identificați în persoanele politicienilor și demnitarilor ce ne conduc acum și
de două decenii încoace, în frunte cu domnul Băsescu Traian și alături de stăpânii străini ai României, precum și în liota de
profitori de toate spețele din rândul populației băștinașe.
Vinovatul real al acestei situații sunt eu, pentru că am lăsat lucrurile să
ajungă aici și pentru că stau numai să contemplu situația aceasta și să fac
preziceri amare despre Țară și oamenii ei, în loc să pun mâna și să fac ordine
în jurul meu.
Și, ca mine, suntem mulți. Tare mulți...
Post Scriptum:
Semnalând acest articol pe FaceBook, un domn mi-a cerut să explic ce înțeleg eu prin viitorul imediat, un an sau cât?
Iată ce i-am răspuns:
Nu mă gândesc la ani, ci la zile. De cum se va termina referendumul și bătălia pentru maximizarea sau minimizarea rezultatului acestuia, după caz, adică vreo zece zile, toată lumea, cu politicienii în cap și cu „presa” în coadă, va intra în „campania electorală” neoficială, care se va finaliza cu savurarea victoriei parțiale ș cu lingerea rănilor minore, până la sfârșitul anului acestuia. După care se vor „reașeza” puterea și opoziția și se vor pune la treabă, adică să își acopere cheltuielile unui an greu și costisitor în lupta pentru puterea politică. Mai departe, o vor ține tot așa. Deci, acesta este viitorul imediat.
Problema este că, exact în același timp, Țara se confruntă cu câteva mari probleme presante, de la secetă la criza Euro și de la lipsa investițiilor și „absorbția” banului european până la necolectarea taxelor și impozitelor pentru finanțarea bugetului de stat și a bugetului de asigurări sociale. Probleme care nu vor fi rezolvate de nimeni, pentru că nimeni nu are nici timp, nici pricepere să le rezolve. Se vor face doar ceva cârpeli, de gura lumii.
Și se mai confruntă Țara și cu o strategică lipsă de viziune, cu absența unui ideal național și cu o cruntă dezbinare între români. Și, iarăși, nu este nimeni să pună mâna, mintea și inima să rezolve și aceste probleme.